Furnizarea căldurii în sistemele centralizate din România se face conform unor condiții legale și tehnice stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 337/2018 (Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice).
„Probele la instalațiile de termoficare au fost deja efectuate. Întrucât temperaturile din timpul zilei se mențin peste 10 grade Celsius - zilele trecute situându-se chiar în jurul valorii de 20 de grade Celsius - iar multe asociații de proprietari nu au deschis încă vanele din subsol, furnizarea căldurii se face doar pe timpul nopții.
Solicitarea către producătorii de energie termică este aceea de a crește sarcina termică etapizat, în funcție de evoluția temperaturilor, astfel încât livrarea continuă pe timp de zi va începe odată cu scăderea constantă a acestora. (a temperaturilor)”, au declarat pentru Digi24.ro reprezentanții Companiei Municipale Termoenergetica București (CMTEB)
Potrivit legislaţiei în vigoare (Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin HG 337/2018), pornirea sistemului de încălzire centralizată nu are o dată fixă și depinde de evoluţia temperaturilor exterioare.
Potrivit actului normativ: „Începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18:00 - 6:00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de + 10ºC sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte + 10ºC, între orele 18:00 - 6:00.”
Doar după îndeplinirea acestei condiţii, operatorii de termoficare sunt obligaţi să demareze furnizarea agentului termic către consumatori racordați la sistemele centralizate.
Potrivit comunicatului privind începerea sezonului de încălzire 2025-2026, Termoficare Oradea anunța: „Ca urmare a prognozei meteo cu temperaturi în scădere pentru următoarele zile și a îndeplinirii condiției ca trei nopți la rând media temperaturilor exterioare, în intervalul orar 20:00 - 06:00, să fie sub 10 °C, Termoficare Oradea SA va începe treptat furnizarea agentului termic pentru încălzire la punctele termice și modulele termice aflate în administrarea sa, începând de azi, 2 octombrie 2025. Prioritate vor avea punctele termice din care sunt alimentate cu energie termică pentru încălzire: spitale, școli, grădinițe și cămine de bătrâni. În paralel se vor porni și modulele termice montate la nivel de scara de bloc.”
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă, luni, 6 octombrie, că procesul de furnizare a agentului termic pentru încălzire începe conform graficului:
„Pentru a asigura o distribuţie optimă a căldurii în întreaga reţea, CMTEB a demarat, imediat după îndeplinirea condiţiilor legale de furnizare a încălzirii pentru sezonul de iarnă, o serie de măsuri, printre care pornirea graduală a surselor de furnizare a agentului termic, solicitarea măririi debitului şi a sarcinii termice pentru cele două centrale ELCEN aflate în funcţiune şi solicitarea către toţi producătorii de energie termică de a porni centralele de producere a energiei termice începând cu data de 06 octombrie 2025”.
