• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-18 15:08:13
  • Sursa:
Cancelarul Karl Nehammer a postat imagini de la o intalnire cu Nicolae Ciuca. Liderul PNL nu are anuntat nimic in programul oficial Imagine

Cancelarul austriac Karl Nehammer a postat luni pe Instagram Story imagini în care are o întrevedere cu Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, scrie News.ro. Cei doi politicieni fac parte din aceeaşi familie politică europeană, PPE.

În imaginile postate pe rețelele sociale, Nicolae Ciucă este primit de Karl Nehammer la biroul cancelarului, cei doi dau mâna şi pozează pentru fotografia oficială, apoi liberal scrie ceva într-o carte de onoare, iar ulterior poartă discuţii bilaterale cu şeful guvernului austriac.

Nu este clar când a avut loc întâlnirea, dar imaginile au fost postate cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, în care Nicolae Ciucă este candidat din parte PNL, partid care face parte din familia popularilor europeni (PPE), la fel ca şi partidul cancelarului austriac, OeVP.

Liderul PNL, preşedntele Senatului Nicolae Ciucă, nu are anunţat niciun program oficial luni.

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD în alegerile prezidenţiale din România, se află luni la Bruxelles în vizită de lucru, având programate întâlniri cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte, cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi cu preşedintele ales al Consiliului European, Antonio Costa.

Cel mai fierbinte subiect de pe agenda dialogului cu UE şi în special cu Austria este aderarea deplină a României la Schengen. Premierul Ciolacu a dat asigurări că România va obţine până la sfârşitul anului decizia intrării în Schengen cu graniţele terestre.

Austria a fost principala piedică pentru intrarea României în Schengen, dar şi-a dat acordul în cele din urmă ca Bucureştiul să intre în spaţiul european de liberă circulaţie, din martie anul acesta, cu graniţele aeriene şi maritime.

Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, care se va întâlni, în 22 noiembrie, cu omologul austriac, Gerhard Karner, aprecia săptămâna trecută că „piesele sunt destul de bine aşezate” pentru aderarea la spaţiul Schengen cu graniţele terestre, dar avertiza că „nu este nimic prestabilit, încă nu este nimic hotărât”.

La rândul său, ministrul de externe, Luminiţa Odobescu, declara, în urmă cu o săptămână, despre aderarea României pe deplin la spaţiul Schengen că lucrează împreună cu MAI la pregătirea reuniunii importante din 22 noiembrie, ea arătând că este încurajator faptul că noul comisar european pentru migraţie - care este desemnat de Austria - şi-a pus ca obiectiv finalizarea acestui proces.

Luna trecută, ministrul de interne din Austria, Gerhard Karner, a declarat, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din UE, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar există motive de optimism prudent.

Citește și: Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Mark Rutte la Bruxelles. Ce solicitare i-a făcut premierul român șefului NATO

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a cerut, în cadrul unor negocieri complexe în vederea evacuării străinilor din Fâşia Gaza, ca unii dintre combatanţii săi să fie înscriţi pe lista persoanelor rănite, o solicitare respinsă, potrivit unui oficial american de rang înalt, relatează CNN.

Economie 2023-11-01 16:33:25

Femeilor din Japonia li s-a permis pentru prima dată să participe la „festivalul dezbrăcaților”, ceremonia tradițională Hadaka Matsuri din Inazawa, unde mii de bărbați îmbrăcați sumar, doar cu șosete, bandane și o pânză care le acoperă zonele intime, se împing între ei pentru a alunga spiritele rele, transmite The Guardian.

Economie 2024-01-25 14:35:40

Întârzierile propuse ale limitelor UE de poluare a aerului vor duce la moartea a sute de mii de oameni și vor „lărgi decalajul inegalității” dintre Europa de Est și Europa de Vest, a spus un grup de experți în sănătate publică, informează The Guardian.

Economie 2024-02-02 21:15:08

Cancelarul german și-a schimbat poziția față de Rusia, spunând că "ar trebui să găsim un punct comun" cu liderul rus Vladimir Putin, a declarat miercuri președintele turc Recep Erdogan, într-un interviu.

Economie 2022-11-03 14:28:24

Ceaţa densă a condus, miercuri, la suspendarea circulaţiei ambarcaţiunilor prin strâmtoarea Qiongzhou, în largul coastei provinciei chineze Guangdong, într-o perioadă în care se prognozează că zăpada şi ploaia îngheţată din numeroase regiuni ale ţării ar putea perturba călătoriile a milioane de persoane în următoarele zile, transmite Reuters.

Economie 2024-01-31 18:07:26

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri, ca fiica lui Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. Cei trei erau în libertate, în baza unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, care a arătat că la dosarul cauzei nu există probe rezonabile, ci doar „indicii” că aceştia ar fi implicaţi în moartea omului de afaceri arădean.

Economie 2024-11-14 13:47:40

Mai mult de 150 de concurenţi reprezentând 20 de ţări s-au reunit luna trecută într-un hotel de la periferia oraşului Granada pentru a se lupta în cadrul Campionatului Mondial de Scrabble din Spania. Acum, la câteva săptămâni după aşezarea meticuloasă a literelor şi numărarea punctelor, vestea despre câştigătorul turneului, Nigel Richards, a făcut valuri în Spania, mulţi fiind umiţi de faptul că acesta nu vorbeşte spaniola, scrie The Guardian.

Economie 2024-12-10 22:04:15

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție Rareș Petru Achiriloaie a anunțat că cei patru copii români ai familiei din Leeds au fost preluați de serviciile sociale britanice în urma incidentelor din comunitatea românească din Leeds, se vor întoarce, temporar, în familie, pe perioada audierilor și anchetei în desfășurare, urmând să fie preluați în plasament de unchiul patern. El a adăugat că decizia aparține instanței din Marea Britanie. Copiii familiei de români erau neglijați de familie, spun chiar autoritățile din România. Specialiștii români au ajuns la concluzia că părinții nu îi îngrijeau pe copii, iar unul dintre ei, un bebeluș, a ajuns la spital cu o lovitură la cap.

Economie 2024-07-23 20:43:23