• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-29 15:33:23
  • Sursa:
Cand a fost prins, Chereches avea in buzunare mii de euro si mai multe legitimatii, intre care si una de parlamentar, expirata Imagine

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, fugit din țară chiar înainte să fie condamnat definitiv la închisoare, a fost prins marți în Germania. Patru documente de identitate și mii de euro cash avea în buzunare în momentul în care a fost capturat de polițiștii germani. 

Polițiștii spun că acesta avea peste 3.000 de euro la el, în momentul în care a fost capturat, dar și foarte multe documente, între care o carte de identitate din Italia, Cătălin Cherecheș fiind rezident în această țară din 2022.

1 Deschide galeria foto

Polițiștii aveau suspiciunea că el plănuia să ajungă în peninsulă, iar faptul că avea la el acest document confirmă bănuielile.

De asemenea, avea la el un buletin românesc, o legitimație pentru cadre militare în rezervă, dar și o legitimație de parlamentar care, însă, nu mai este valabilă din 2012.

Astăzi Cătălin Cherecheș ajunge în fața magistraților germani pentru confirmarea mandatului de arestare. Rămâne însă de văzut când o să fie adus în România. Dacă refuză extrădarea, procesul poate dura și jumătate de an. Între timp, ies la iveală noi detalii despre cum și-a pregătit primarul din Baia Mare fuga. Ani de zile a cărat bani în Germania si a vrut să-și cumpere proprietăți în Italia ajutat de întreaga familie.

Salvamontiştii au avut, în ultimele 24 de ore, 20 de intervenţii în cadrul cărora au fost salvate 33 de persoane. Opt dintre acestea au fost rănite, fiind transportate la spital, potrivit News.ro.

Economie 2023-08-15 09:16:48

După ce timp de opt luni a blocat aderarea Finlandei și a Suediei la Alianța Nord Atlantică, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat de înțeles că ar da undă verde Finlandei. Și asta după ce a transmis Suediei să nu mai aibă așteptări după manifestațiile antiturce de la Stockholm când a fost ars un exemplar al Coranului. Potrivit unui sondaj recent, finlandezii, în majoritate, vor în NATO, cu sau fără Suedia, transmite AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-02-02 14:44:04

Inundațiile continuă să facă ravagii în Dolj. O femeie a fost luată pe brațe de jandarmi și salvată din calea apelor. Furtunile au provocat dezastru și în alte județe din sud-vestul țării, aflate sub cod roșu de vreme rea. Ploile din ultimele zile au umflat apele râurilor, iar puhoaiele au intrat în sute de gospodării. În plus, un drum comunal din Vâlcea a fost rupt de apele învolburate, iar șapte familii sunt acum izolate de restul lumii. Iar în Dolj, o localitate a fost inundată de două ori într-o singură zi. Oamenii de acolo sunt disperați. Și pericolul în zonă nu a trecut încă. Hidrologii au extins codul roșu de inundații până la prânz.

Economie 2023-06-17 09:51:40

Un turist francez reținut de autoritățile iraniene de mai bine de doi ani a fost eliberat și s-a întors în Franța, a declarat președintele Emmanuel Macron. Olivier Grondeau, în vârstă de 34 de ani, este „liber” și alături de familia sa, a scris Macron joi pe X, adăugând: „Împărtășim imensa fericire și ușurare a familiei sale”, transmite BBC.

Economie 2025-03-20 12:15:02

Un bărbat a vrut să intre în România cu 127 de grame de canabis, dar a fost prins de polițiștii de frontieră din Vama Borș. Șoferul a ascuns drogurile la bateria mașinii și a sperat că va trece granița fără probleme. În urma audierilor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. DIICOT anunță că a contestat decizia instanței.

Economie 2024-06-06 16:55:30

O anchetă internă a ONU a stabilit că nouă angajaţi ai agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) din cei 19 acuzaţi de Israel ar putea să fie „implicaţi” în atacul Hamas din 7 octombrie anul trecut pe teritoriul israelian, transmite luni AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-08-05 22:29:57

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat, vineri, protestele actuale declanşate de arestarea primarului de opoziţie al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, şi a dat asigurări că ţara nu va ceda în faţa „terorii străzii”, relatează dpa şi AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-03-21 18:38:28

Armata ucraineană anunţă marţi că continuă să lupte la Kurahove, un oraş industrial în estul Ucrainei, a cărui cucerire a fost revendicată luni de Rusia, iar confruntări armate se desfăşurau şi în alte localităţi din Donbas.

Economie 2025-01-07 13:22:46