Deşi ştiau că vieţile oamenilor sunt în pericol, după ore de luptă cu viscolul, angajaţii de la ISU s-au declarat învinşi şi au cerut ajutorul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Imediat un elicopter a pornit către ei.
Cei zece bolnavi aflaţi în patru localităţi vrâncene au fost recuperaţi de salvatori după 30 de ore de aşteptare. Pe timpul zborului, medicii au făcut tot posibilul să îi stabilizeze pe bolnavi şi să îi aducă în siguranţă la sol.
Misiunea de salvarea a fost extrem de dificilă. Ceaţa şi viscolul au îngreunat intervenţia.
Şi în Dâmboviţa, la Sanatoriul TBC Moroieni, şapte pacienţi dependenţi de oxigen au trăit momente critice, după ce alimentarea cu energie electrică s-a întrerupt şi aparatele nu au mai funcţionat. Singura lor şansă era să ajungă urgent la Spitalul Judeţean din Târgovişte. După un drum de coşmar, ambulanţa a reuşit să îi ducă în siguranţă la spital.
