Campania “Avem același sânge” are loc marți, 17 decembrie, în București. Pentru acțiunea de donare ne este alături din nou personalul medical de la Centrul de Transfuzie Sanguină București. Acțiunea de donare va avea loc la:
• Business Garden Bucharest, Building A, Calea Plevnei 159, între orele 8:30-14:00
Alături de donatorii din București, jurnalista Digi24 Carla Tănasie va transmite în direct la Digi24 evenimentul de donare.
Procesul de donare de sânge include, de asemenea, verificarea stării de sănătate pentru donatori, ceea ce poate ajuta la identificarea timpurie a problemelor neobservate.
Din 2022, până în prezent, prin generozitatea a aproape 5.000 de donatori, peste 13.000 de pacienți au primit sângele de care aveau nevoie pentru a merge mai departe în lupta cu boala.
Proiectul Digi24 “Avem același sânge” a fost recunoscut și premiat de mai multe ori pentru impactul său social. Campania a primit distincții de la Casa Regală a României, precum și premii la Romanian Healthcare Awards, Gala COMMA Awards și Romanian CSR Awards.
Digi24 îi invită pe toți cei interesați să se alăture acestei inițiative, pentru că doar împreună putem face o diferență reală în viața pacienților din România.
Proiect susținut de SANADOR
