• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-22 16:45:50
  • Sursa:
Bulgaria vrea sa discute cu Gazprom pentru a obtine reluarea livrarilor de gaz rusesc Imagine

Bulgaria va trebui să discute cu Gazprom în legătură cu reluarea livrărilor de gaze naturale, care au fost oprite în aprilie, a anunţat luni ministrul interimar al Energiei, Rossen Hristov, după ce noul guvern de la Sofia a promis să asigure un nivel adecvat al aprovizionării pentru această iarnă, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

„Ţinând cont de solicitările din partea companiilor şi a sindicatelor, în realitate, discuţiile cu Gazprom privind reluarea livrărilor sunt inevitabile”, a afirmat Hristov.

Oficialul bulgar nu a precizat când vor avea loc discuţiile cu partea rusă, deşi a declarat că Sofia va negocia săptămâna aceasta cu Azerbaidjan  o majorare a livrărilor de gaze azere şi va discuta despre aprovizionare și cu traderi de gaze din Turcia.

Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria erau din Rusia. În 27 aprilie, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Anual, Bulgaria consumă aproximativ trei miliarde de metri cubi de gaze.

Ministrul Rossen Hristov, specialist în domeniul energiei, care la un moment dat a lucrat pentru compania italiană Enel, a primit acest portofoliu la 2 august, odată cu învestirea unui guvern interimar la Sofia.

Bulgaria trece printr-o criză politică de mai multe luni și va avea alegeri anticipate la 2 octombrie.

Guvernului condus de fostul premier Kiril Petkov a căzut în iunie prin moțiune de cenzură, într-un context marcat de inflaţia în creştere, de incertitudini privind aprovizionarea cu gaze şi de alte efecte ale războiului din Ucraina. Guvernul lui Petkov, cunoscut pentru abordarea sa reformistă, pentru angajamentul de a lupta împotriva corupției și pentru poziția fermă anti-Rusia, a fost în funcție doar șase luni, însă în ultimele săptămâni înainte de demitere a pierdut o parte esențială a sprijinului politic în parlamentul de la Sofia. Kiril Petkov a dat vina pe Rusia și pe puternica mafie bulgară pentru demiterea guvernului său prin moțiune de cenzură.

Premierul interimar al Bulgariei este acum Galab Donev, fost ministru al muncii. Cabinetul său va funcţiona până când se va forma un nou guvern, în urma alegerilor anticipate.

Încă de la învestire, analiștii politici se aşteaptau ca noul executiv să adopte o linie mai puţin dură împotriva Moscovei și prognozau că va încerca probabil să obțină reluarea importurilor de gaze din Rusia şi eventual să-și îmbunătățească relaţia bilaterală, deteriorată după ce guvernul Petkov a expulzat 70 de diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj.

O agenție de marketing oferă utilizatorilor de TikTok 1.000 de dolari pentru a sta timp de 10 ore pe platforma socială, relatează Business Insider.

Economie 2023-05-22 17:25:11

Șeful poliției din Uvalde, acuzat pentru lipsa de acțiune a subordonaților săi la atacul de la școala din localitate, în urma căruia au murit 19 copii și doi adulți, a fost demis, anunță BBC. Membrii consiliului școlar local au votat în unanimitate pentru concedierea lui Pete Arredondo, care este suspendat din funcție din iunie. În schimb, avocații polițistului au susținut că acesta a procedat corect și că o intervenție în condițiile de la acel moment ar fi echivalat cu o sinucidere.

Economie 2022-08-25 09:20:13

Un avion militar american s-a prăbuşit deasupra estului Mării Mediterane, a anunţat sâmbătă Comandamentul SUA din Europa, relatează Associated Press, citată de News.ro.

Economie 2023-11-12 07:53:55

Ambasadorul Chinei în Germania, Wu Ken, a respins temerile că studenţii chinezii s-ar ocupa cu spionajul, catalogând astfel de avertismente drept o farsă politică, relatează sâmbătă dpa. Anterior ministrul german al Educației a declarat că studenţii chinezi prezintă o ameninţare de spionaj, iar autoritățile au publicat o alertă de securitate care clasifică o organizație studențească chinezi drept agenție de informații.

Economie 2023-08-12 17:33:43

Românii să mai stingă câte un bec, dacă vor ca țara să scape de dependenta de gazele rusești. Așa sună sfatul ministrului energiei, care spune că reducerea consumului înseamnă, implicit, importuri mai mici.

Economie 2022-06-29 10:12:11

Socialiștii din Spania au ajuns la un acord cu partidul separatist catalan Junts (Împreună pentru Catalonia), fondat Carles de Puigdemont, pentru sprijinul guvernului, a declarat joi pentru Reuters o sursă apropiată negocierilor, un pact care ar putea atrage critici puternice dacă implică amnistii pentru activiștii separatiști.

Economie 2023-11-09 18:28:13

Un conflict izbucnit între președintele Sudanului de Sud și adjunctul său amenință să arunce cea mai tânără națiune din lume într-un nou măcel sângeros marcat de violențe interetnice, potrivit The Wall Street Journal.

Economie 2025-04-09 07:00:41

Imagini video par să arate colecția de mașini a președintelui sirian destituit Bashar al-Assad, aflată într-un garaj din apropierea palatului său principal din Damasc, scrie CNN.

Economie 2024-12-09 10:33:01