• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-18 08:40:14
  • Sursa:
Parinti romani, retinuti la Satu Mare dupa ce si-au batut copilul de doi ani in Germania Imagine

Părinții unui copil în vârstă de doi ani din județul Satu Mare au fost reținuți, duminică, în România, după ce, potrivit anchetatorilor, l-au bătut în repetate rânduri pe cel mic în timp se se aflau în Germania, scrie PortalSM.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Satu Mare s-au sesizat din oficiu despre faptul că minorul ar fi fost lovit de către părinţii săi.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că, în cursul acestui an, în timp ce s-ar fi aflat în Germania, minorul de 2 ani ar fi fost agresat fizic de către părinţii săi în repetate rânduri, fiindu-i pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală.

Părinţii, în vârstă de 29 şi 37 de ani, din Carei, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru presa locală.

Joi, 10 aprilie 2025, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 6 aprilie, Loteria Română a acordat 22.595 de câștiguri în valoare totală de peste 1,71 milioane de lei. 

Economie 2025-04-10 18:48:16

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că va candida la președinția României, dar că mai întâi trebuie să obţină aprobarea partidului. Acesta a declarat că un proiect comun PNL-PSD pentru alegerile prezidențiale nu mai funcționează.

Economie 2024-07-15 21:59:41

Imagini șocante în Maramureș. Un preot grăbit să sfințească locuințele oamenilor de Bobotează a lovit cu mașina un bărbat de 68 de ani și a fugit de la locul accidentului. A fost prins de polițiști și este anchetat pentru vătămare corporală din culpă.

Economie 2024-01-04 19:17:20

Valul de cutremure din județul Gorj lasă în urmă traume adânci. Speriați și stresați de faptul că oricând un nou seism puternic s-ar putea produce, tot mai mulți oameni au început să meargă la psiholog.

Economie 2023-02-22 17:31:27

Premierul Marcel Ciolacu, aflat, vineri, în vizită oficială la Bruxelles, anunţă că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre accelerarea PNRR, deficitul bugetar, dar şi securitatea viitoarelor alegeri, relatează News.ro.

Economie 2025-02-21 18:34:06

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunţat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron, la invitaţia acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles.

Economie 2025-03-04 17:48:01

Președintele american Joe Biden a apărut la summitul B9 de la Varșovia cu un semn în mijlocul frunții care a dat naștere la speculații pe rețelele sociale. Pata întunecată, asemănătoare unei vânătăi, a stârnit reacții pe internet. În realitate, președintele american avea cenușă, un obicei al religiei sale prin care marchează Miercurea Cenușii și începutul Postului Mare.

Economie 2023-02-23 14:13:30

Băiatul din Crevedia al cărui pian a ars, odată cu casa, după explozia de la stația GPL, a primit un instrument nou. L-a instalat în containerul în care locuiește familia acum.

Economie 2023-12-20 09:21:01