• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-11 16:17:03
  • Sursa:
Bugetul Capitalei a fost respins pentru a treia oara de Consiliul General Imagine

Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024 a fost respins, luni, pentru a treia oară de Consiliul General. Acesta a întrunit 17 voturi „pentru”, 23 de abţineri şi un vot „împotrivă”. PNL şi PSD s-au poziționat din nou împotriva proiectului propus de primarul general Nicușor Dan.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a cerut la începutul şedinţei ca grupurile politice să spună dacă există un consens pentru a trece bugetul Capitalei.

„V-aş ruga (..) să discutăm dacă există vreun consens pe vreun scenariu în care bugetul să treacă, pe procedură, înainte de a discuta despre amendamente. Noi avem trei grupuri politice, USR şi PMP, PNL şi PSD, pentru ca bugetul să treacă trebuie să existe un acord ca două grupuri să agreeze”, a precizat Nicuşor Dan, potrivit News.ro. 

El a arătat că de la ultima şedinţă, joi s-a pronunţat comisia din cadrul Ministerul Finanţelor şi a validat împrumutul de care vorbea la şedinţa precedentă.

„Asta înseamnă că putem să eliberăm 265 de milioane de lei, datorie publică, care în momentul de faţă figurează a fi plătită din bugetul local pentru a fi plătită din acest nou credit. Astfel, avem 265 de milioane de lei să îi ducem la cheltuieli, de exemplu la subvenţia de termie”, a menţionat primarul.

Nicuşor Dan a mai afirmat că s-a întâlnit cu grupul PNL care i-a transmis că îşi păstrează condiţia ca cele două subvenţii împreună să aibă 3 miliarde de lei, cât a fost execuţia pe 2023. „M-am întâlnit cu instituţiile cu bugete mai mari, cum e Administraţia Străzilor, Administraţia Spitalelor, ALPAB, cea pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, care mi-au spus că o diminuare a bugetului lor le-ar perturba activitatea”, a mai arătat Nicuşor Dan. 

El a spus că grupul PSD nu a răspuns la invitaţia sa la discuţii pe marginea bugetului.

Consilierul PNL în CGMB Andrei Badiu a afirmat în şedinţă că sunt în situaţia în care se mută problema. „Aşteptam să veniţi cu un răspuns, a venit o convocare seacă, la ora 10:00 pentru ora 14:00 pentru un proiect de buget pe care nu l-am ştiut, conţinutul ni s-a comunicat la ora unu”, a spus liberalul.

Consiliul Valeriu Şuhan (PSD) a spus că grupul PSD `nu a răspuns la invitaţia la discuţii de un formalism evident”.

„Ceea ce faceţi dvs., domnule Nicuşor Dan, este să transferaţi responsabilitatea către Consiliul General. Subscriu la părerea colegului de la PNL. De altfel, nu e prima tentativă a dvs de a transfera în mod abuziv responsabilitatea către Consiliul General”, a arătat consilierul PSD.

Anterior, au fost respinse două amendamente susţinute de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, precum şi un amendament susţinut de grupul PNL şi altul aparţinând grupului PSD.

Vineri, preşedinta PSD Bucureşti, Gabriela Firea, îi învita pe liberalii organizaţiei PNL Bucureşti să deblocheze împreună bugetul Capitalei, argumentând că „bucureştenii nu trebuie să fie pedepsiţi din cauza incapacităţii lui Nicuşor Dan de a lucra pentru oameni”.

„Primăria Capitalei este într-un blocaj fără precedent, lăsată fără buget chiar de către primarul general. Când vii cu un proiect nerealist, nu poţi avea pretenţia să fie aprobat. Trebuie să te gândeşti la toţi bucureştenii, dacă vrei să fii sprijinit. Este clar un moment zero pentru Capitală! (...) Bucureştenii nu trebuie să fie pedepsiţi din cauza incapacităţii lui Nicuşor Dan de lucra pentru oameni. Aşa cum s-a creat o coaliţie de guvernare naţională, avem nevoie de un consens politic pentru bugetul Capitalei. Invit PNL Bucureşti să deblocăm bugetul Capitalei şi să le oferim bucureştenilor proiecte benefice! Să decidem împreună cele mai bune amendamente la proiectul propus de Nicuşor Dan”, a spus Firea.

 

Fenomenul drogurilor în România a luat o amploare fără precedent în ultimii ani. Recent, autoritățile românești în frunte cu CSAT și cu Ministerul Justiției par că vor să declare război drogurilor. Într-un raport de zilele trecute al Curții de Conturi se afirmă că însuși statul român pune bețe în roate luptei împotriva drogurilor.  Fostul șef al Serviciului Antidrog din București trage un semnal de alarmă: “De-a lungul timpului, decidenții politici nu au realizat gravitatea fenomenului”. Din cei 50.000 de polițiști din toată țara, doar circa 300 sunt pe zona antidrog, spune el. Și pentru ca tabloul să fie complet, astăzi, în România, nu există nici măcar o clinică de stat pentru tratarea dependenților de droguri. 

Economie 2023-10-23 08:39:32

Poluare masivă în județul Dolj. Pășunile sunt sufocate de gunoaie aruncate de localnici. Fermierii spun că de ani de zile își cresc animalele printre munții de gunoaie, iar autoritățile nu găsesc o soluție. Primarul susține că anul trecut a plătit peste 3 miliarde de lei firmei de salubritate, însă localnicii continuă să arunce gunoaiele acolo. „Dacă groapă de gunoi nu mai este, ce să facem?!”, se întreabă, în replică, oamenii din comună.

Economie 2025-04-10 07:00:24

O femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani a murit, iar soțul și fiica adolescentă au fost grav răniți, după ce o mașină a intrat într-un baraj rutier în timpul protestului fermierilor francezi, scrie BBC.

Economie 2024-01-23 17:32:55

Prim-ministrul Ungariei Viktor Orban s-a afișat la ultimul meci al naționalei maghiare cu un fular pe care era imprimată harta Ungariei Mari, din care face parte și o bucată din Transilvania. Imaginile au fost publicate pe pagina sa de Facebook.

Economie 2022-11-21 17:57:54

Imagini teribile descoperite de inspectorii sociali într-un centru pentru copii al Protecției Sociale din Ialomița. Sunt imagini și informații cu puternic impact emoțional.

Economie 2025-04-01 11:32:50

În ultimii ani, Biserica Ortodoxă Rusă a cumpărat, prin diverse congregaţii, mai multe proprietăţi în Norvegia în apropierea unor importante instalaţii militare ale ţării nordice, informează într-o ediţie recentă publicaţia norvegiană Dagbladet. Sunt multe moduri în care clădirile şi proprietăţile, cum ar fi casa de rugăciune de lângă Haakonsvern, ar putea fi folosite, de la interceptări şi întreruperea semnalelor, până la controlul dronelor şi cazarea persoanelor care cartografiază zona, spun experții norvegieni. 

Economie 2022-10-19 14:52:01

„Muhammad”, primul robot care arată ca un bărbat, a fost prezentat publicului de o companie de robotică din Arabia Saudită. Prezentarea nu a decurs însă conform așteptărilor, deoarece la un moment dat robotul atinge cu mâna fundul unei reportere care era în fața lui. Momentul a ajuns viral și a iscat numeroase discuții.

Economie 2024-03-12 13:01:50

Armata lui Putin a lansat un atac cu drone de diferite timpuri în noaptea de 17 octombrie. Cel puțin 56 de aparate de zbor fără pilot au fost detectate de apărarea ucraineană, dintre care 22 au fost doborâte, transmite presa de la Kiev.

Economie 2024-10-17 10:54:07