Bucureştiul este cel mai important centru cultural al României şi ar putea fi unul dintre cele mai proeminente din Europa. Avem deja un exemplu de succes: Festivalul Enescu. El trebuie multiplicat, nu doar pentru a atrage turişti, cât mai ales pentru că o comunitate care iubeşte cultura este mai informată şi mai activă în treburile cetății.

„Bucureştiul coolt” are rolul de a promova identitatea Capitalei şi co‑ eziunea socială, inclusiv prin încurajarea sentimentului de mândrie că aparținem acestui loc. Cultura stimulează, totodată, inovarea şi crea‑ tivitatea, mai ales în rândul noilor generații, aşa cum se întâmplă în San Francisco şi Silicon Valley, unde antreprenoriatul şi implicarea în activități culturale merg mână în mână.

Dar beneficiile nu se opresc aici. „Bucureştiul coolt” înseamnă şi şansa Capitalei de a promova proiecte de regenerare urbană, transformându‑le în puncte de atracție. Aşa a procedat Bilbao prin deschiderea Muzeului Guggenheim. Aşa procedează chiar în Bucureşti regizoarea Chris Simion‑Mercurian, care ridică un teatru de la zero într‑o zonă istorică neglijată a oraşului: Grivița 53. Este „primul teatru construit împreună”, iar modelul de fundraising m‑a impresionat de la bun început.

Într‑o bună dimineață, grăbit spre plenul Camerei Deputaților, am văzut‑o pe Chris după un teanc mare de cărămizi, aşezate frumos pe o masă, la intrarea în Palatul Parlamentului. Am descoperit un om extraordinar, cu o idee pe măsură: fiecare „ctitor” al proiectului Grivița 53 primeşte o cărămidă cu numele său sau un mesaj special. Am fost apoi şi pe şantierul viitorului teatru şi am rămas mut de uimire: cu casca pe cap, Chris dirijează echipele de muncitori, iar zidurile se ridică văzând cu ochii. Este un proiect ideal pentru Bucureşti şi ar tre‑ bui multiplicat: susține cultura; regenerează un spațiu urban pierdut; implică activ comunitatea, făcându‑i pe bucureşteni parte din vis. Cu răbdare şi perseverență, proiectul şi‑a luat toate avizele necesare şi a pornit. Sunt convins că cititorii acestei cărți, peste timp, vor fi luat parte la spectacole unice pe scena teatrului Grivița 53, şi aceasta dato‑ rită viziunii unui singur om.

Revenind la cifrele de azi, bugetul alocat pentru cultură reprezintă doar 3,82% din bugetul PMB în anul 2022, respectiv 3,68% din bugetul PMB în anul 2023. Cheltuielile de personal au reprezentat 58% (în 2022), re‑ spectiv 55% (în 2023) din bugetul instituțiilor şi serviciilor de cultură, iar cheltuielile pentru investiții au reprezentat 1,5% (în 2022), respec‑ tiv 2,5% (în 2023). Cheltuielile pentru proiecte culturale, ceea ce repre‑ zintă obiectul de activitate şi principalul serviciu oferit cetățenilor, au reprezentat 17% (în 2022), respectiv 21% (în 2023). Dincolo de sumele mici pentru susținerea sectorului cultural, Bucureştiul nu are, din pă‑ cate, o viziune coerentă şi structurată, iar Primăria Generală acordă un sprijin mult prea mic artei independente. Practic, Bucureştiul nu are o identitate culturală.

Pornind de la viziune, Bucureştiul are şansa să se definească asu‑ mat prin mixul cultural între patrimoniul antebelic şi cel interbelic şi moştenirea „epocii de aur” comuniste, amestecul între Orient şi Occident, şi celebrarea diversității, prin comunitățile şi cartierele isto‑ rice (evreiesc, armenesc). Trebuie începută o nouă strategie culturală, bazată pe un plan de acțiuni şi pe un calendar de lucru comun, creând astfel o singură agendă şi identitate culturală a oraşului. De asemenea, este necesară reorganizarea unor instituții şi servicii publice, elimina‑ rea suprapunerilor în obiectul lor de activitate, asigurând astfel o mai bună coordonare şi monitorizare eficientă atât a resurselor umane, cât şi a resurselor financiare alocate de Primăria Generală. Se obține ast‑ fel diminuarea presiunii cheltuielilor de personal asupra bugetului, în favoarea creşterii cheltuielilor pentru investiții şi proiecte, dar şi axa‑ rea instituțiilor pe anumite acțiuni/evenimente, ceea ce va conduce la creşterea calității în serviciile culturale oferite bucureştenilor.

Prioritatea zero este infrastructura culturală a oraşului. Bucureştiul este gazdă pentru unul dintre cele mai mari festivaluri europene, dar nu are o sală de concerte pe măsură. Primăria Generală poate prelua Sala Palatului de la RAPPS, cu începerea imediată a lucrărilor de moderni‑ zare, după proiectul marelui arhitect Romeo Belea, cel care a refăcut şi Teatrul Național şi a făcut parte şi din prima echipă care a construit Sala Palatului. Fondurile vor fi atrase de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), care a finanțat şi renovarea Teatrului Național, şi re‑ abilitarea Aşezămintelor Brătianu, după un efort pe care l‑am depus, ca deputat, alături de miniştrii culturii şi de foştii mei colegi de la Ministerul de Finanțe. BDCE este specializată în finanțarea unor astfel de proiecte ample pentru infrastructură culturală.

Modul în care arată principala sală de spectacole a Bucureştiului de astăzi este pur şi simplu inacceptabil. Din 2005 se desprind bucăți din tavan, iar scaunele sunt vechi de peste patru decenii. Mai mult, după cum spune chiar arhitectul Romeo Belea, Sala trebuie refăcută pentru a fi destinată „muzicii”, nu „vorbei” (inițial, ea a fost proiectată pe vremea comunismului pentru congrese şi manifestări politice). Sala renovată ar include:

„Sergiu Celibidache”, pe amplasamentul actualului depou „Ilie Pintilie”, care aparține STB, companie din subordinea Primăriei Capitalei. Știm că avem această nevoie critică pentru Bucureşti, există şi posibilitatea acce‑ sării fondurilor europene. Au lipsit, ca de fiecare dată, viziunea şi voința.

În plus, Bucureştiul trebuie să îşi pună în valoare spațiile existente, pe modelul Grivița 53 (şi nu numai). Câteva direcții posibile de acțiune: