Șase mașini au fost implicate, joi dimineața, într-un accident pe pe Autostrada Soarelui, pe sensul Bucureşti – Constanţa. Taficul a fost dirijat temporar, pe banda de urgență, la kilometrul 94, în zona localității Dragalina, județul Călărași, după ce autovehiculele implicate în coliziune au rămas imobilizate pe șosea, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Trei persoane au necesitat îngrijiri medicale la fața locului.
Și în județul Giurgiu traficul rutier a fost oprit temporar pe DN5, din cauza unui accident rutier pe sensul de mers București-Giurgiu.
Circulația a fost blocată între localitățile Daia și Remuș, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Un tir a lovit o motocicletă, rănindu-l ușor pe proprietarul acesteia.
Două mașini s-au ciocnit la ieșirea de pe Autostrada 1, spre Curtea de Argeș, la kilometrul 120.
În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat pe șosea. Două persoane au fost rănite.
La fața locului au intervenit reprezentanții ISU, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
„În această perioadă vor acționa, în medie în fiecare zi, 1.400 de polițiști rutieri, care vor utiliza 400 de dispozitive RADAR, dar și echipamentele pentru depistarea și scoaterea din trafic a celor conducători auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. O astfel de acțiune preventiv-reactivă se desfășoară chiar în acest moment, pe Autostrada A2, în proximitatea stației de taxare de la Fetești, de la kilometrul 144”.
Totodată, zilnic, peste 4.500 de jandarmi se vor afla la evenimentele organizate în spațiul public, pentru evitarea oricăror incidente.
