Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis că autoritățile vor susține accelerarea investițiilor nucleare de la Cernavodă și vor coordona eforturile instituționale necesare pentru avansarea proiectelor.
„De multă vreme vorbim despre reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă la viitor. Vrem ca acest proiect să fie un succes și să vorbim despre el la timpul prezent”, a declarat Bolojan, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Șeful Executivului a dat asigurări că instituțiile guvernamentale vor acorda sprijinul necesar pentru accelerarea investiției privind realizarea reactoarelor 3 și 4.
La rândul lor, reprezentanții AtkinsRéalis Canada au transmis că proiectul de retehnologizare a Unității 1 va fi finalizat conform calendarului stabilit și au apreciat că investiția va reprezenta un succes pentru România.
Potrivit acestora, retehnologizarea reactorului reprezintă o investiție majoră în sectorul energetic, care va contribui la prelungirea duratei de viață a centralei nucleare și la producerea de energie fără emisii de dioxid de carbon.
Guvernul a transmis că retehnologizarea Unității 1 și construcția reactoarelor 3 și 4 sunt proiecte strategice pentru sectorul energetic românesc, urmând să producă energie în bandă prin tehnologia CANDU și să contribuie la consolidarea securității energetice a țării.
