• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-02 08:48:41
  • Sursa:
O tanara din Neamt este cercetata penal pentru ca a cazut de pe trotineta electrica si s-a ranit Imagine

O tânără de 21 ani este cercetată penal după ce a căzut de pe trotineta electrică pe care mergea şi a fost rănită, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce o tânără în vârstă de 21 de ani, din Români, s-ar fi deplasat pe o trotinetă electrică pe strada Schitului, pe un sector de drum în pantă, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe partea carosabilă, rezultând autoaccidentarea acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu, potrivit Agerpres.

Tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină, a anunţat prim-ministrul Viktor Oban într-un mesaj video pe Facebook.

Economie 2022-05-24 20:20:44

Ariadna Cîrligeanu, colaboratoarea partidului AUR care a încercat să intre în Palatul Parlamentului cu patru gloanțe, a fost dusă miercuri la poliție unde este cercetată de poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, informează Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB).

Economie 2023-05-10 12:09:02

Primul tronson din drumul judeţean 107I din judeţul Alba, care traversează Munţii Apuseni, este aproape finalizat şi va fi recepţionat în 15 decembrie, potrivit Ziarul Unirea. Drumul, denumit iniţial Transalpina de Apuseni, va purta numele de Transapuseana, autorităţile judeţene făcând demersuri pentru ca denumirea să devină marcă protejată.

Economie 2023-12-04 10:18:45

Preşedintele în exerciţiu Alexander Van der Bellen a obţinut un nou mandat, în urma alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică în Austria, obţinând încă din primul tur peste 50% din voturi, indică sondajele la ieşirea de la urne, transmit AFP şi Reuters.

Economie 2022-10-09 19:09:07

Un băiat de 16 ani, din Pennsylvania, care a mărturisit într-o conversație pe Instagram că a ucis o fată, le-a spus polițiștilor atunci când a fost arestat că „a fost un accident”.

Economie 2022-11-29 17:04:41

Influenţa lui William Shakespeare asupra lumii rămâne de nezdruncinat la mai bine de patru secole de la începutul carierei renumitului dramaturg. La 400 de ani de la publicarea „First Folio”, la 8 noiembrie 1623, cineastul britanic Jack Jewers a trimis în spaţiu un portret al lui Shakespeare împreună cu un fragment din una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, potrivit CNN.

Economie 2023-11-10 16:46:36

Prăbușirea podului din Baltimore, după ce un cargobot s-a izbit violent de unul dintre pilonii săi, a provocat un val de temeri cu privire la o posibilă perturbare a lanțurilor globale de aprovizionare, relatează BBC.

Economie 2024-03-27 10:20:52

Trei din 10 copii din mediul rural nu merg la școală. O situație alarmantă, pe care o știm cu toții, și prezentată acum în cel mai recent raport al Ministerului Educației. Sărăcia este principalul motiv pentru care părinții nu își trimit copiii la școală. Digi24 vă prezintă povestea unui director de școală comunală, care umblă din poartă în poartă pentru a-i convinge pe elevi să se întoarcă în bănci și pe părinți să îi lase să aibă un viitor. 

Economie 2024-04-16 19:10:50