Dacă suferiți de dureri cronice, generalizate, oboseală continuă și probleme de somn, toate fără o cauză aparentă, ar fi bine să vă adresați medicului, deoarece diagnosticul ar putea fi de fibromialgie. Ce este această boală, cum apare, cum se manifestă, cum se stabilește diagnosticul și ce opțiuni de tratament există aflăm de la Dr. Claudia Haralambie, medic specialist reumatologie.
Între principalele acuze întâlnite la persoanele cu fibromialgie se numără durerile, care pot fi resimțite în orice parte a corpului – brațe, picioare, cap, piept, abdomen, spate, fese. Uneori, pacienții pot resimți dureri și la o simplă atingere, precum și amorțeli ale membrelor. Pe lângă acestea, se pot asocia probleme de concentrare și atenție, tulburări ale memoriei, sensibilitate crescută la lumină, zgomot, mirosuri și temperatură.
Diagnosticul de fibromialgie se bazează pe excluderea altor cauze ce pot da manifestări similare, precum și pe prezența durerilor în cel puțin 11 din 18 puncte specifice. Pacienții prezintă dureri musculare, dureri articulare, dar și dureri generalizate. Odată stabilit diagnosticul, tratamentul vizează în special creșterea calității vieții pacienților și facilitarea funcționării, deoarece în prezent nu există tratamente curative.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro