• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-25 12:39:31
  • Sursa:
Imaginile dezastrului provocat de ploile torentiale cu grindina: Case, masini, drumuri si fantani au fost afectate de apele involburate Imagine

Vremea extremă și ploile torențiale cu grindină fac ravagii în mai multe județe din țară. Case, mașini, drumuri și fântâni au fost afectate de apele învolburate. Iar în Caraș-Severin un bărbat a murit și un altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de un fulger. Grindina de mari dimensiuni a produs pagube însemnate și în culturile agricole.

Un drum și câteva locuințe au fost inundate de viitură în comuna Traian din județul Bacău. Trei mașini care erau parcate au fost luate de ape, iar circulaţia a fost restricţionată. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru evacuarea apei.

Tot din cauza unei viituri, podul peste râul Săsar, de pe varianta de ocolire a Municipiului Baia Mare, s-a surpat, iar circulația a fost deviată.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR: Deteriorarea acestui pod este cauzată de creșterea nivelului apei, debitelor bruște ale apei, care au afectat, practic, stabilitatea acestui pod. Mâine un expert va fi acolo pentru a face expertiza dar, pentru a începe expertiza, o expertiză va putea fi realizată doar după ce scade nivelul apei. Luăm deja în calcul montarea unui pod metalic provizoriu.

În județul Caraș Severin, doi bărbați care erau în drumeție pe Muntele Mic au fost loviți de fulger. Unul a murit pe loc, iar celălalt este internat la spitalul din Caransebeș.

O viitură puternică a lovit și comuna Alimpești, din Gorj.

Bucăți de gheață, de mărimea unei mingi de ping-pong, au distrus livezile și grădinile în Dâmbovița. La Dragodana, șoseaua a fost acoperită cu un strat gros de grindină.

Ploile au făcut prăpăd și în Arad. Canalizarea n-a mai făcut față debitului mare de apă, iar străzile s-au transformat în lacuri.

În Galați, mai multe gospodării au fost inundate.

Și în Cluj-Napoca, ploaia torențială a inundat mai multe străzi.

Și în Mureș, pompierii au fost chemați să intervină pentru evacuarea apei din gospodării.

Și în Constanța a căzut grindină.

Iar, pe A1, traficul a fost îngreunat. Plasa de protecție de la un pod aflat în constructie a fost luată de vânt.

Probleme din cauza ploilor puternice au fost și în Vaslui.

Meteorologii au emis alerte de furtuni în jumătate de țară. Vremea se va răci în perioada următoare, iar temperaturile vor fi cuprinse între 12-18 grade Celsius.

Traian Băsescu crede că Putin are capacitatea să ocupe Transnistria într-o noapte, însă nu poate păstra controlul asupra zonei nici măcar trei zile. Fostul președinte al României mai susține că Ucraina nu va tolera prezența militară masivă în Transnistria, iar Rusia s-ar regăsi în aceeași situație în care a fost cu Insula Șerpilor, respectiv că o poate ocupa, dar nu o poate cuceri și menține. 

Economie 2024-03-06 17:59:34

Un medic de la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca a fost prins în flagrant când primea mită, iar anchetatorii au stabilit că acesta ar fi primit de la mai mulţi pacienţi sume de bani şi bunuri pentru a completa documente nereale, în baza cărora se obţineau ajutoare de la stat, scrie News.ro.

Economie 2024-03-13 15:20:51

Cresc pedepsele pentru persoanele care provoacă incendii de vegetație pe teritoriul Greciei. Amenzile vor atinge chiar 30.000 de euro, iar cei care provoacă incendii intenționat riscă închisoarea, anunță Vassilis Kikilias, ministrul grec pentru Protecție Civilă, relatează DPA, preluat de Agerpres.

Economie 2023-08-01 14:57:16

Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a lipsit de la o sărbătoare națională importantă, alimentând și mai mult speculațiile privind starea sa de sănătate, scrie BBC.

Economie 2023-05-15 08:59:11

O nouă pastilă care simulează senzația de sațietate și de plenitudine la nivelul stomacului a fost testată pe porci și a arătat că animalele au mâncat cu 40% mai puțină mâncare la o jumătate de oră după ingestie și că s-au îngrășat mult mai încet, relatează The Guardian.

Economie 2023-12-23 08:00:51

Doi poliţişti au fost răniţi, luni, după ce un bărbat a intrat cu maşina în autospeciala în care se aflau aceştia, oprită pentru a acorda prioritate unui pieton, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Economie 2023-06-19 17:25:04

Traian Băsescu a declarat că întrebarea pe care a pus-o Mircea Geoană candidatei USR la prezidențiale Elena Lasconi la dezbaterea organizată de Digi24 și anume ce ar face dacă ar fi președinta țării și ar fi chemată să ia decizii privind activarea planurilor NATO arată micimea sa și că nici el nu ar fi știut să răspundă la această întrebare. „Am fost 10 ani președintele României și n-am văzut niciodată un document NATO care spune ce face când NATO atacă sau când NATO se apără”, a mai spus fostul șef al statului care a adăugat că astfel informații nu sunt oferite civililor, chiar și dacă au fost în funcția secretar general adjunct al Alianței, cum e cazul lui Geoană.

Economie 2024-11-21 12:15:20

Cercetătorii din Norvegia dezvăluie analize suplimentare ale exploziilor din 2022, precum și o cronologie detaliată a evenimentelor care au implicat conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2, pe 26 septembrie anul trecut, transmite The Guardian.

Economie 2023-09-27 11:46:12