• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-18 11:14:14
  • Sursa:
Bilantul mortilor dupa cutremurul devastator din Vanuatu a ajuns la 14. Sute de oameni au primit ingrijiri medicale Imagine

Numărul deceselor provocate de cutremurul devastator care a lovit, marți, Vanuatu, a crescut la 14, informează guvernul local, preluat de agenţiile AFP şi Reuters. Echipele de salvare caută în continuare supraviețuitori prin moloz și printre clădirile distruse de cutremurul de 7,3 grade pe scara Richter, în timp ce sute de persoane au primit deja îngrijiri medicale. 

Fenomenul s-a petrecut la ora locală 12:47, în largul insulei principale a arhipelagului din Pacific, unde se află capitala Port Vila.

Potrivit unui bilanţ obţinut de AFP de la Oficiul Naţional pentru Managementul Dezastrelor, 14 persoane au murit: patru erau internate în capitală, şase au fost prinse într-o alunecare de teren şi patru într-o clădire prăbuşită, relatează Agerpres.

Printre decedați sunt şi doi chinezi, confirmă ambasadorul Chinei în Vanuatu la televiziunea chineză.

În plus, alte peste 200 de persoane au primit îngrijiri medicale la spital, menționează guvernul.

Cutremurul a cauzat și „daune structurale considerabile" la cel puţin 10 clădiri, printre care un spital şi a avariat trei poduri şi două linii de electricitate. Două surse de apă care alimentează Port Vila au fost „distruse total" şi vor necesita reconstrucţie, potrivit aceluiaşi bilanţ. Portul principal din Port Vila este închis „din cauza unei alunecări majore de teren".

Căutare și salvare în curs după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în Vanuatu. Foto: Profimedia Deschide galeria foto

De asemenea, există suspiciuni de contaminare a apei: 

„Am văzut deja în această dimineaţă o creştere a numărului de copii cu cazuri de diaree, ceea ce înseamnă că au început să bea apă contaminată, deoarece alimentarea cu apă a fost întreruptă", a declarat șeful biroului UNICEF din Vanuatu, Eric Durpaire, pentru Reuters.

Miercuri, încă erau persoane blocate într-o clădire prăbuşită. Trei persoane comunicau cu echipele de salvare de sub dărâmăturile unei clădiri, în timp ce doi supravieţuitori au fost scoşi din ruinele alteia, a declarat comisarul de poliţie, Robson Iavro, citat de Reuters. "

„Credem că mai sunt şi alţii blocaţi în interior",  spune el într-un mesaj video.

În timp ce replicile au continuat să zguduie această naţiune insulară, imaginile postate pe reţelele sociale au arătat vehicule strivite sub dărâmături, bolovani împrăştiaţi pe o autostradă şi alunecări de teren, lângă terminalul internaţional de transport maritim din Port Vila.

Postul naţional VBTC a difuzat imagini cu oameni stând la coadă pentru combustibil şi produse de primă necesitate, în timp ce energia electrică, apa şi comunicaţiile au fost întrerupte.

Deși aeroportul din Port Vila „nu este operaţional", sunt acceptate zborurile cu ajutoare umanitare, a indicat guvernul din Vanuatu.

Franţa a declarat că se află „alături de autorităţile din Vanuatu" şi este dispusă „să contribuie la operaţiunile de ajutorare" în caz de necesitate, a anunţat marţi ministerul francez al Afacerilor Externe.

Australia, cel mai mare vecin al Vanuatu, va trimite miercuri medici şi echipe de salvare cu avioane militare, a anunţat ministrul Apărării, Richard Marles, la postul public ABC.

La rândul său, Noua Zeelandă a trimis un avion de supraveghere pentru a evalua pagubele, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Winston Peters, într-un comunicat, oferindu-se să trimită personal şi provizii „odată ce aeroportul din Port Vila va fi redeschis".

„Suntem pregătiţi să oferim asistenţă guvernului din Vanuatu, dacă acesta o solicită", a declarat pe X misiunea diplomatică americană din Papua Noua Guinee, în nord-vestul arhipelagului afectat.

Inițial, a fost emisă o alertă de tsunami de Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific (PTWC) în urma cutremurului, după ce au existat temeri legate de formarea unor valuri de până la un metru înălţime de-a lungul unor zone de coastă. Alerta a fost ridicată la scurt timp.

În schimb, au urmat mai multe replici pe timpul nopții, inclusiv una de 6,1:

„Chiar şi acum două minute, am avut încă un cutremur... probabil nici n-am putea număra câte.", a declarat miercuri australianca Caroline Bird.

Premierul interimar al Vanuatu, Charlot Salwai, a anunțat stare de urgență și o interdicție de circulație de șapte zile în zonele cele mai afectate. El a precizat, conform Reuters, că s-a cerut ajutor internațional.

Seismele sunt frecvente în Vanuatu. Acest arhipelag de joasă altitudine, cu 330.000 de locuitori, este situat pe „Cercul de Foc al Pacificului", o zonă cu activitate seismică şi vulcanică intensă, care se întinde din Asia de Sud-Est, până în bazinul Pacificului.

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine, într-o postare pe site-ul său, că restaurarea bojdeucii lui Ion Creangă a fost necesară pentru a orpri procesul de deteriorare a clădirii şi pentru a păstra semnificaţia culturală a acestui monument istoric. El afirmă că a fost a treia restaurare din istoria Bojdeucii şi că „multe dintre elementele care au stârnit controverse existau deja înainte de această ultimă restaurare”.

Economie 2023-11-20 22:47:15

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că a avertizat Franţa cu privire la colaborarea dintre Lafarge şi gruparea Stat Islamic din Siria, transmite AFP.

Economie 2022-10-22 11:35:11

Franța a anunțat că va trimite un navă echipată cu un vas special de explorare la adâncimi mare pentru a ajuta la operațiunea de căutare a submersibilului care a dispărut în timp ce făcea o expediție turistică la epava Titanicului.

Economie 2023-06-20 19:17:40

Sorana Cîrstea s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 pe iarbă de la Birmingham (Anglia), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, după ce a învins-o pe croata Donna Vekic cu 5-7, 6-3, 6-4.

Economie 2022-06-17 18:17:05

Un avion rusesc de tip Su-34 s-a prăbușit luni peste un bloc din orașul Eisk, în regiunea rusă Krasnodar, situată în apropiere de teritoriile ocupate de Rusia în sud-estul Ucrainei. Prăbușirea aparatului de zbor a fost urmată de un incendiu de proporții. Ministerul Apărării de la Moscova a confirmat prăbușirea, spunând că era vorba despre un zbor de antrenament. 

Economie 2022-10-17 21:33:03

Chiar şi regii au nevoie uneori de puţin ajutor. Aflat la începutul domniei sale, Regele Charles al III-lea are de făcut faţă multor provocări - o presă combativă, un trecut colonial, copii rebeli. Pot oare alte familii regale din Europa să-i ofere soluţii? se întreabă BBC, citat de News.ro.

Economie 2023-05-05 09:21:37

Un lider taliban i-a transmis prințului Harry că militanții pe care i-a ucis în Afganistan „nu erau piese de șah, au fost oameni”. În cartea sa de memorii, Harry spune printre altele că a ucis 25 de luptători talibani. Afirmația a fost criticată de specialiști militari și a fost catalogată drept riscantă, în timp ce oamenii obișnuiți care au vrut să exprime o părere despre subiect au spus că Harry a mers prea departe de data asta sau chiar că este „un idiot”.

Economie 2023-01-06 17:53:48

Un detașament format din avioane de luptă F-22 Raptor ale Statelor Unite a sosit la Câmpia Turzii pentru exerciții comune cu piloții români și italieni, au anunțat miercuri Forțele Aeriene Române.

Economie 2023-05-24 17:37:05