• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-03 23:12:38
  • Sursa:
Biden se va intalni cu regele Iordaniei saptamana viitoare, la Casa Alba Imagine

Preşedintele american Joe Biden îl va primi pe regele Abdullah al II-lea al Iordaniei săptămâna viitoare, la Casa Albă, a anunţat vineri purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Va fi o „întâlnire privată” al cărei raport oficial va fi publicat de Casa Albă după încheierea acesteia, a adăugat ea, fără a oferi o dată precisă.

Anunţul survine în timp ce discuţiile privind un armistiţiu în Gaza, însoţit de o eliberare a ostaticilor deţinuţi pe teritoriul palestinian, au intrat într-o faza critică.

Hamas urmează să răspundă la cea mai recentă propunere israeliană, considerată „extraordinar de generoasă” de către americani, foarte implicaţi în aceste discuţii.

Dar mişcarea palestiniană l-a acuzat vineri pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu că încearcă să împiedice aceste eforturi, alimentând îndoielile cu privire la un armistiţiu rapid.

Iordania, care are relaţii diplomatice cu Israelul şi o populaţie palestiniană numeroasă, urmăreşte îndeaproape tensiunile din Orientul Mijlociu şi nu doreşte să fie afectată de un posibil conflict.

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a vizitat recent regatul, când un prim convoi iordanian de ajutor umanitar a plecat spre Fâşia Gaza, printr-un pasaj deschis recent de Israel.

La mijlocul lunii aprilie, Iordania a doborât drone iraniene trase asupra Israelului, aminteşte AFP.

Autorităţile taiwaneze au anunțat joi că supraveghează o formaţie navală chineză condusă de portavionul Shandong, care a navigat mai sus de strâmtoarea Taiwan.

Economie 2023-11-09 09:25:54

Salariaţii care au în întreţinere copii cu vârsta până la 8 ani pot beneficia de telemuncă patru zile pe lună, potrivit unui proiect de lege pentru completarea Codului muncii. Proiectul a fost adoptat miercuri în unanimitate de Camera Deputaţilor.

Economie 2023-06-28 15:39:30

Un profesor din Baia Mare a fost filmat în timp ce dansa pe catedră, în fața elevilor săi. Atât Inspectoratul Școlar Maramureș, cât și conducerea școlii au demarat propriile verificări.

Economie 2023-04-03 18:42:01

Ministerul Sănătăţii a informat vineri că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 23 de decese în rândul pacienţilor cu COVID, printre care şi un bebeluş în vârstă de 2 luni.

Economie 2022-09-02 13:38:57

Departamentul american al Apărării a anunţat luni că a ajuns la un acord cu compania Lockheed Martin privind construirea a 375 de avioane de luptă F-35 pe o perioadă de trei ani, informează Reuters, care notează că preţul aparatelor este de aşteptat să crească din cauza inflaţiei şi a încetinirii producţiei.

Economie 2022-07-19 10:17:06

Europarlamentarul Rareș Bogdan e de părere că România trebuie să folosească orice metodă avută la îndemână ca să pună presiune pe Austria pentru acceptarea țării noastre în spațiul Schengen. Prim-vicepreședintele PNL a spus, la Digi24, că Austria încă se bucură de o relație privilegiată cu Moscova, iar acest lucru îi influențează decizia.

Economie 2023-09-29 09:29:22

Noul ambasador al Israelului la Bucureşti, Lior Ben Dor, a povestit luni că bunicul său este supravieţuitor al Holocaustului și că a fost dus, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din Buhuşi, oraşul lui natal, într-un lagăr de muncă forţată.

Economie 2024-08-26 23:27:11

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că PNL și PSD urmează să stabilească un candidat pentru Primăria Capitalei în baza unor sondaje realizate pentru a vedea ce vrea electoratul celor două partide. Scopul este ca actualul primar, Nicușor Dan, „să plece acasă”, a spus Ciolacu la România TV.

Economie 2024-02-28 22:51:14