• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-28 18:28:55
  • Sursa:
Beny Steinmetz incearca sa scape de extradarea in Romania. Magnatul israelian este condamnat in dosarul Ferma Baneasa Imagine

Magnatul israelian din sectorul mineritului Beny Steinmetz a făcut apel faţă de o hotărâre a justiţiei din Grecia care a ordonat extrădarea sa în România în baza unui mandat de arestare, au indicat marţi avocaţii săi şi alte surse, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Steinmetz a înaintat apel împotriva acestei decizii la Curtea Supremă a Greciei, a declarat avocatul său, Stavros Togias.

Împotriva lui Steinmetz a fost emis un mandat de arestare într-un dosar datând de mai mulţi ani şi care priveşte implicarea sa într-o grupare care ar fi încercat să obţină ilegal drepturi funciare în România.

"În pofida dezamăgirii noastre profunde, hotărârea nu afectează încrederea clientului meu în justiţia greacă", a declarat avocatul Togias.

Steinmetz este în prezent în custodie în timp ce se află într-un spital din Grecia. El a fost reţinut iniţial de poliţia elenă pe 13 octombrie, la câteva ore după ce sosise cu un avion privat pe aeroportul internaţional din Atena.

Consilierii juridici ai lui Steinmetz au respins ca "nefondate" acuzaţiile autorităţilor române şi au calificat drept "abuzive" cererile de extrădare în România, susţinând că el are dreptul de a călători liber.

Potrivit Reuters, în 2022 un tribunal grec care a examinat cazul său pe baza unui mandat de arestare emis de România s-a opus extrădării. Anul trecut, Curtea de Apel din Nicosia a decis de asemenea împotriva extrădării lui Steinmetz în România, răsturnând astfel hotărârea unei instanţei inferioare. Un tribunal din Italia a respins de asemenea o cerere de extrădare împotriva lui Steinmetz.

De menţionat că în 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar prinţul Paul a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

În acelaşi dosar, oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Beny Steinmetz au fost condamnaţi la câte cinci ani închisoare cu executare.

O femeie în vârstă de 41 de ani a fost găsită în viață marți, după ce a fost prinsă în mașina ei timp de șase zile în urma unui accident în nord-vestul Indiana, au declarat oficialii.

Economie 2025-03-12 17:27:48

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat joi 4 aprilie, faptul că programul „Străzi deschise" va fi reluat pe 6 și 7 aprilie, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârşit de săptămână, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-04-04 12:05:32

Prefectul Municipiului Bucureşti Rareş Hopincă solicită primăriilor de sector şi Primăriei Generale să nu emită avize pentru comercializarea de materiale pirotehnice, o hotărâre în acest fiind aprobată luni, în şedinţa Colegiului Prefectural. „Am primit foarte multe petiţii şi solicitări, iar toate au un numitor comun: zgomotul petardelor este dăunător pentru copiii mici, pentru bătrâni şi, nu în ultimul rând pentru animalele de companie. Zgomotele puternice creează stres şi anxietate în rândul animalelor, de cele mai multe ori acestea rămănând cu sechele”, a afirmat Hopincă.

Economie 2023-11-27 17:11:59

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat marţi că forţele ucrainene au capturat doi cetăţeni chinezi care luptau pentru Rusia în estul Ucrainei, o evoluţie care este posibil să ameninţe şi mai mult efortul de pace fragil în războiul de trei ani. În replică, Ministerul chinez de Externe a respins orice implicare oficială în război, dar nu a negat posibilitatea să fi fost vorba despre cetăţeni aflaţi acolo pe cont propriu şi a spus că face verificări, relatează Reuters.Beijingul este un aliat diplomatic important al Moscovei. China nu a condamnat invazia la scară largă a Kremlinului, deşi a spus că susţine suveranitatea Ucrainei.

Economie 2025-04-09 12:41:16

Donald Trump a câştigat, marţi seară, alegrile primare republicane din statul New Hampshire în faţa rivalei sale Nikki Haley, deschizând calea către nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie împotriva lui Joe Biden.

Economie 2024-01-24 07:39:33

Familiile a şapte femei-soldat israeliene care au fost capturate de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie 2023 au publicat imagini din timpul răpirii lor, pentru a pune presiune asupra guvernului Netanyahu să asigure eliberarea lor, relatează CNN. Cabinetul de război israelian a dat joi undă verde continuării negocierilor pentru eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza, după difuzarea imaginilor.

Economie 2024-05-24 10:07:16

Un tânăr de 23 de ani, internat într-un centru de recuperare, declarat mort în septembrie 2023, s-a dovedit a fi în viață după câteva luni. Pentru familie întâmplarea a fost extrem de traumatizantă având în vedere faptul că, după declararea decesului, a primit și urna cu cenușa fiului lor.

Economie 2024-01-15 11:56:27

Mugur Isărescu a anunțat lansarea unui lobby internațional, prin care BNR va organiza mai multe evenimente care să reafirme „mai ales în plan internațional, că România are un drept de creanță deplin valabil asupra depozitului său de aur evacuat la Moscova în 1916-1917”.

Economie 2023-11-20 15:53:17