• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-10 15:57:12
  • Sursa:
Creste valoarea tichetelor de masa, de la 1 august Imagine

Guvernul a majorat valoarea tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei. În acest context, perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Executivului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii. Premierul Marcel Ciolacu a precizat luni că vor fi luate în continuare măsuri pentru reducerea inflaţiei astfel încât să să fie închis anul cu o rată a inflaţiei cu o singură cifră.

Creşterea nivelului de trai, reducerea inflaţiei, asigurarea stabilităţii economice, deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanţate prin cadrul financiar multianual 2021-2027 au fost, de asemenea, pe agenda discuţiilor între reprezentanţii Guvernului şi partenerii sociali, arată comunicatul de presă al Guvernului.

„Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele şi patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie şi reforme în beneficiul oamenilor. Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică. Vom menţine liniile stabilite prin bugetul de stat şi vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, important instrument de reforme şi investiţii pentru ţara noastră.

În acelaşi timp, aşa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflaţiei astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflaţiei cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă şi predictibilă de susţinere a economiei şi de creştere a nivelului de trai. Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Consultările Guvernului cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor vor continua atât în Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, cât şi la nivelul ministerelor.

Infertilitatea, adică imposibilitatea unui cuplu de a concepe, poate afecta pe oricare dintre parteneri. Este necesară consultarea unui specialist pentru diagnostic și pentru stabilirea celor mai potrivite tratamente. Despre cazurile în care pot fi necesare tratamente chirurgicale ginecologice pentru infertilitate aflăm mai mult de la Dr. Ciprian Morariu, medic primar obstetrică-ginecologie.

Economie 2024-12-12 10:41:19

Economia UE a crescut cu 0,5% şi a zonei euro cu 0,6% în trimestrul doi din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, iar Irlanda şi România au raportat cel mai semnificativ avans, arată datele preliminare publicate miercuri de Eurostat.

Economie 2023-08-16 13:05:10

Preşedintele moderat Massoud Pezeshkian a decis, împreună cu Consiliului Naţional de Securitate iranian, să nu promulge o lege privind „promovarea culturii castităţii şi hijabului”, scriu BBC şi RFI, citate de Le Figaro. O incertitudine plana asupra legii, care urma să fie promulgată la 13 decembrie, după ce a fost adoptată de către Parlament. Textul urma să fie semnat în aceeaşi zi de către preşedinte pentru a intra în vigoare.

Economie 2024-12-17 22:33:58

Mircea Abrudean (PNL) a declarat în exclusivitate pentru Digi24, la emisiunea Studio Politic, că „România are nevoie de stabilitate”, iar acest lucru poate fi realizat de „o coaliție cât mai consolidată, care să includă toate partidele pro-europene”. Președintele Senatului a subliniat că liberalii nu fug de responsabilitate și trebuie găsită cea mai bună formulă de „a avea un guvern stabil”.

Economie 2025-05-21 17:19:48

PSD condamnă dublul standard practicat fără rușine de conducerea USR, după ce mai mulți lideri marcanți ai acestui partid au devenit "penali cu acte în regulă", potrivit propriei lor terminologii, transmit social-democrații într-un comunicat. Formațiunea mai arată că în loc să convoace de urgență forurile statutare ale partidului pentru a-i exclude pe USR-iștii penali, așa cum cereau altor partide în situații similare, președintele USR calcă în picioare independența justiției cu atacuri politice directe la adresa procurorului de caz și a Direcției Naționale Anticorupție.

Economie 2023-11-24 14:33:25

Specialiștii în resurse umane, așa-numiții HR-iști (human resource), managerii de talente și managerii de operațiuni pentru oameni, sunt o parte indispensabilă a oricărei companii serioase și organizații de afaceri. Prin cunoștințele și abilitățile lor, ei atrag, recrutează și rețin angajați de calitate care contribuie la creșterea și dezvoltarea companiei.

Economie 2024-08-02 11:21:05

În 2011, Țările de Jos și-au vândut toate tancurile, în număr de 73, Germaniei. De atunci, ori de câte ori a fost nevoie, Olanda a optat să închirieze tancuri germane Leopard direct de la Bundeswehr. Cu toate acestea, 13 ani mai târziu, surse olandeze indică faptul că o decizie semnificativă ar putea fi luată în aceste zile, cu planuri de a achiziționa propriile tancuri.

Economie 2024-09-05 07:00:39

Ministerul bulgar de externe anunță că a trimis o notă verbală celui din Macedonia de Nord, pe tema „avalanșei de activități și retorică anti-bulgară din ultimele zi”.

Economie 2022-07-12 18:27:28