„Am semnat niște tratate. Republica Moldova nu-i obligată de nimeni să se declare stat neutru. Republica Moldova poate să-și modifice constituția. Dacă vor să scrie în constituție că sunt stat neutru, trebuie să știe că România nu-i poate ajuta cu trupe”, a declarat pentru Digi24 fostul președinte al României, Traian Băsescu.
Traian Băsescu a explicat la emisiunea „În Fața Ta” de ce România nu poate trimite trupe pe teritoriul Republicii Moldova: „Putem să-i ajutăm cu muniții, cu material militar. Dar în niciun caz România nu poate intra cu trupe pe teritoriul Republicii Moldova ca să o sprijine, pentru că ăsta e Tratatul Atlanticului de Nord”.
Fostul președinte a spus că a solicitat Moldovei „de 20 de ani” să renunțe la neutralitate și să ceară oficial aderarea la NATO.
O altă soluție mai „soft” propusă de Băsescu este „unirea cu România. Și ar fi bine mersi în NATO și în Uniunea Europeană, cu toate avantajele și dezavantajele”.
La finalul lunii mai, Republica Moldova a semnat un Parteneriat de Securitate și Apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima țară care beneficiază de un astfel de acord. Printre altele, acesta prevede:
Republica Moldova a început negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană pe fondul invaziei rusești din Ucraina și al războiului hibrid dus împotriva conducerii de la Chișinău de către Moscova.
