Preşedintele statului Panama, Jose Raul Mulino, a respins luni "de manieră integrală" declaraţiile omologului său american, Donald Trump, referitoare la intenţiile noului lider de la Casa Albă de a "recupera" Canalul Panama, şi a subliniat încă o dată că respectivul "canal este şi va continua să fie al Panama", informează EFE.
"În numele Republicii Panama şi al poporului său, trebuie să resping de manieră integrală cuvintele rostite de preşedintele Donald Trump cu privire la Panama şi la canalul său, în discursul său de învestire. Reiterez ceea ce am spus în mesajul meu către naţiune, în data de 22 decembrie: Canalul este şi va continua să fie al Panama", a transmis preşedintele panamez într-un comunicat, citat de Agerpres.
Trump a reiterat luni, în timpul ceremoniei sale de învestire, că va "prelua" din nou controlul asupra Canalului Panama pentru că, potrivit lui, există o prezenţă chineză acolo. El s-a plâns totodată din nou de preţul mare pe care l-ar plăti navele americane pentru a traversa ruta interoceanică. "China operează Canalul Panama. Dar nu i l-am dat Chinei. I l-am dat Panama şi îl vom lua înapoi", a spus preşedintele SUA.
Mulino a reiterat că "nu există nicio prezenţă a vreunei naţiuni a lumii care să interfereze cu administraţia noastră. Canalul nu a fost o concesie din partea nimănui. A fost rezultatul luptelor de generaţii care au culminat în 1999, produs al tratatului Torrijos-Carter", a subliniat preşedintele din America Centrală în comunicatul citat. "Şi, de atunci şi până acum, timp de 25 de ani, fără întrerupere, l-am administrat şi l-am extins în mod responsabil pentru a servi lumea şi comerţul mondial, inclusiv Statele Unite", se adaugă în comunicat.
Canalul Panama a fost construit de Statele Unite, care l-au inaugurat în 1914 şi l-au administrat până la transferul total către statul panamez la 31 decembrie 1999, aşa cum a fost stabilit în Tratatele Torrijos-Carter, semnate la 7 septembrie 1977 la Washington de către liderul panamez Omar Torrijos (1929-1981) şi preşedintele american Jimmy Carter (1924-2024), aminteşte EFE.
Astfel, "vom exercita dreptul care ne protejează, temeiul juridic al Tratatului, demnitatea care ne deosebeşte şi puterea pe care ne-o oferă dreptul internaţional ca modalitate ideală de a gestiona relaţiile dintre ţări şi, mai ales, între ţări aliate şi prieteni, aşa cum demonstrează istoria şi acţiunile noastre faţă de Statele Unite", a atras atenţia preşedintele panamez.
Mulino a concluzionat - pe un ton conciliant, potrivit EFE - că "dialogul este întotdeauna modalitatea de a clarifica punctele menţionate fără a submina dreptul nostru, suveranitatea totală şi proprietatea asupra canalului nostru".
Din decembrie trecut, noul preşedinte american acuză administraţia canalului că percepe de la SUA taxe excesive şi că există un pretins control al căii navigabile din partea Chinei, ambele acuzaţii fiind respinse în mod repetat de autorităţile panameze.
Afirmaţiile reiterate ale lui Trump despre "recuperarea" Canalului Panama au generat o respingere pe scară largă în ţara din America Centrală, în special din partea guvernului panamez, care a afirmat în mai multe rânduri că acest "canal este şi va continua să fie panamez" şi "nu poate fi cumpărat".
În acest context, un grup de sindicate a protestat luni în faţa reşedinţei ambasadorului SUA din Panama şi a incendiat steaguri americane.
"Nici Trump, nici americanii, nici armata lor, nici guvernul lor nu au nimic în Panama. Ceea ce se află în Panama aparţine panamezilor: canalul este panamez, suveranitatea este panameză şi autodeterminarea este panameză'', a declarat liderul sindical Saul Mendez pentru EFE.
Transferul canalului către Panama în urmă cu 25 de ani este o "luptă" istorică şi o "cucerire ireversibilă" pentru suveranitatea totală a Panama, o luptă care a durat zeci de ani, a subliniat la rândul său executivul panamez.
În urmă cu 61 de ani, pe 9 ianuarie, circa 20 de studenţi au murit într-o confruntare cu trupe americane care au rupt un steag panamez pe care tinerii încercau să-l arboreze în fosta zonă a canalului, o enclavă colonială aflată atunci sub controlul SUA, aminteşte EFE.
Pe lângă Tratatele Torrijos-Carter, care au restituit canalul statului Panama, există şi documente referitoare la neutralitatea permanentă şi la funcţionarea căii navigabile semnate de SUA şi Panama în 1977, care au caracter "obligatoriu" şi au pus capăt Tratatului Hay-Bunau Varilla din 1903 ce au acordat SUA dreptul perpetuu de a construi şi utiliza canalul început de francezi, după cum a explicat pentru EFE fostul preşedinte panamez (1978-1982) şi fost negociator al Tratatelor Torrijos-Carter din 1977, Aristides Royo.