Proba la matematică este programată pentru miercuri, 25 iunie, iar vineri, 27 iunie, va avea loc proba la limba maternă.
Citește și: Subiecte la limba și literatura română, publicate de Ministerul Educației
Pe 3 iulie, până la ora 12:00, se vor afișa rezultatele inițiale, iar vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor se vor face în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 - 18:00.
De asemenea, elevii vor putea vizualiza lucrările și depune contestații și vineri, 4 iulie, precum și sâmbătă, 5 iulie 2025, conform calendarului oficial publicat de Ministerul Educației.
Contestațiile vor fi soluționate în perioada 6 - 9 iulie, iar rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025 vor fi afișate joi, 10 iulie.
Pentru evaluarea națională 2025, Ministerul Educației a introdus câteva modificări semnificative în structura examenelor. Mai exact:
Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfașoară, anual, într-o singură sesiune. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul sa susțină examenul fără taxă.
