Incidentul a avut loc pe 5 ianuarie 2024, în jurul orei 16:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, din județul Timiș. Bărbatul se afla în mașină cu 4 migranți din Bangladesh, cărora le promisese că îi va duce în vestul Europei, în schimbul sumei de 4.000 de euro, scrie sursa citată.
"Cu ocazia controlului de frontieră în P.T.F. Foeni, inculpatul S.C. i-a dat suma de 100 de euro disimulată în interiorul pașaportului agentului de poliție S.L.S. pentru ca acesta să permită ieșirea din țară a celor patru cetățeni din Bangladesh, care nu îndeplineau condițiile pentru a putea ieși din țară", au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Când a văzut cei 100 de euro ascunși printre filele pașaportului, polițistul de frontieră a înțeles că e vorba despre o mită, așa că și-a alertat colegii, care au întrerupt călătoria călăuzei, dar și a migranților care o însoțeau.
"În data de 6 ianuarie, la ora 03:00, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus reținerea numitului S.C. pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și trafic de migranți”, au mai transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
O zi mai târziu, bărbatul a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile.
