Preşedintele PNL, preşedintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, secretarul general al PNL, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Lucian Bode, prim-vicepreşedinţii PNL, miniştri şi secretari de stat ai PNL, au participat miercuri la o şedinţă de coordonare a activităţii politice şi guvernamentale.
Surse participante la întâlnire au afirmct că Ciucă i-a avertizat pe miniştri liberali în legătură cu aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor din aparatul de stat.
„Cine nu face serios analiza pe reducerea posturilor de şefi care nu se justifică şi pentru stabilirea unor salarii corecte pentru ei, pleacă acasă urgent”, ar fi spus liderul liberal, potrivit News.ro.
