Donald Tusk avertizeaza cu privire la o escaladare a razboiului din Orientul Mijlociu: Am motive sa cred asta

Premierul polonez Donald Tusk avertizează că ar putea exista o escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu, relatează dpa, potrivit Agerpres. 

„În ultimele zeci de ore, am avut motive să cred - parţial pe baza informaţiilor primite de la aliaţii noştri - că stabilizarea în Orientul Mijlociu este puţin probabilă în zilele următoare”, a declarat Tusk vineri la Varşovia.

El consideră, de fapt, că se întâmplă exact opusul. „Zilele şi săptămânile următoare ar putea duce la o escaladare a acestei situaţii”, a spus premierul polonez.

Tusk a vorbit în marja unei sesiuni parlamentare în care urmau să fie votate două dintre proiectele de lege ale guvernului său de reducere a preţurilor la combustibili. El a justificat necesitatea acestei măsuri invocând evaluarea situaţiei din Orientul Mijlociu.

Declaraţia lui Tusk este contrară semnalelor venite recent din SUA. Referindu-se la „discuţiile foarte bune”, preşedintele american Donald Trump şi-a amânat încă o dată ultimatumul pentru conducerea iraniană de a renunţa la război.

El a anunţat că termenul limită pentru deschiderea Strâmtorii Ormuz va fi prelungit la cererea Iranului şi că nu vor exista atacuri asupra centralelor electrice iraniene până la 6 aprilie.