Horea Uioreanu deţine, conform ultimei sale declaraţii de avere, mai multe terenuri în judeţele Cluj şi Alba. A intrat în posesia lor începând cu anul 1999, când şi-a cumpărat primul teren în zona Beliş.
În opt ani preşedinte Consiliului Judeţean Cluj a cumpărat şi a moştenit peste 45 de hectare de pâmânt.
La capitolul venituri, Horea Uioreanu şi-a trecut în declaraţia de avere din anul 2013 atât sumele încasate de la Consiliul Judeţean, cât şi pe cele primite de la la Camera Deputaţilor. În total, acesta a avut un venit lunar de 5.000 de lei, la care se adaugă însă sumele obţinute din plasamentele financiare.Fostul deputat de Cluj, Horea Uioreanu deţine dividente la o firmă de cosmetice şi o importantă bancă din România. De asemena acesta are încheiată o asigurare de viaţă, dar şi o pensie privată de aproape 40.000 de lei.
Nici consilierul judeţean Ioan Petran, profesor la Universitatea Tehnică, audiat şi el în dosarul de corupţie, nu are o avere modestă.
Cea mai valoroasă dintre proprietăţile deţinute de consilierul judeţean este o casă construită în urmă cu 15 ani cu o suprafaţă de 360 de metri pătraţi. În 2006 şi 2007 profesorul a mai achiziţionat o a doua casă, dar şi un apartament.
Ioan Petran strânge anual venituri de 85.000 de lei, obţinute de la universitate, unde este cadru didactic, dar şi de la Consiliul Judeţean.
