„Ar putea Ilie Bolojan să schimbe cursa prezidențială?", o întrebare la care răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.
Florin Negruțiu afirmă că „Ilie Bolojan ar putea opri hemoragia de voturi din PSD către Călin Georgescu și ar fi un candidat puternic pentru liberali, UDMR și chiar pentru USR." Claudiu Pândaru subliniază că „Deși Ilie Bolojan stă cel mai bine în sondaje, nicio candidatură pro-europeană nu are, în acest moment, victoria garantată în turul doi împotriva lui Călin Georgescu."
Claudiu Pândaru: Suntem, Florin Negruțiu, în plină perioadă în care candidații la președinția României ar trebui să își depună dosarele și să se înscrie în cursă. Până în acest moment, nu avem niciun candidat oficial înscris. Se anunță câteva înscrieri în zilele următoare, dar nici candidații nu sunt foarte clar stabiliți. Una dintre marile întrebări este dacă lui Călin Georgescu, în eventualitatea în care își depune candidatura, i se va valida dosarul. Există, de asemenea, discuții în interiorul coaliției, mai ales în PNL, dacă nu cumva în locul candidatului desemnat, Crin Antonescu, ar trebui să intre în cursă Ilie Bolojan. Întrebarea pe care ți-o pun astăzi este: ce s-ar schimba dacă Ilie Bolojan ar candida?
Florin Negruțiu: Totul. Eu cred că Ilie Bolojan ar putea reseta această cursă prezidențială. În acest moment, candidatul oficial al forțelor pro-europene și democratice este Crin Antonescu, susținut de conducerile PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale. Însă această susținere vine mai mult din partea liderilor de partid și mai puțin din partea activului sau a electoratului.
O mare parte din electoratul PSD a fost preluat, stil AUR, de suveraniști. Nu ar trebui să ne surprindă dacă mulți PSD-iști votează cu Călin Georgescu. Ilie Bolojan ar putea opri această hemoragie de voturi din PSD, pentru că este perceput ca un om diferit de Crin Antonescu. Vine din administrația locală, are rezultate concrete la Oradea și este văzut ca un politician serios. De aceea, el ar putea fi votat nu doar de liberali și de UDMR, ci și de USR-iști, în cazul în care Elena Lasconi ar renunța la candidatură și l-ar susține pe el. De aceea spun că o candidatură a lui Ilie Bolojan ar putea schimba multe lucruri în această cursă prezidențială.
Însă, până în acest moment, Ilie Bolojan a comunicat clar că nu își va încălca promisiunea și îl va susține pe Crin Antonescu. Pentru ca el să intre în cursă, ar trebui să fie inițiativa PSD sau chiar a lui Crin Antonescu să se retragă. Suntem încă departe de un astfel de scenariu.
Claudiu Pândaru: Potrivit cercetărilor sociologice, Ilie Bolojan stă cel mai bine dintre toți candidații în sondaje. Cu toate acestea, în acest moment, nici el și nici alt candidat pro-european nu câștigă detașat turul doi în fața lui Călin Georgescu. Indiferent dacă Ilie Bolojan va intra sau nu în această cursă, campania electorală pentru candidatul opoziției sau al forțelor pro-europene nu va fi una simplă. Va fi o luptă grea.