UPDATE. Sunt pregătite autoritățile? Prefectul județului Timiș, Eugen Dogariu, a venit cu precizări în cadrul știrilor Digi24 Timișoara
”Având în vedere că, pentru săptămâna viitoare, se anunță o răcire accentuată a vremii și precipitații sub formă de ninsoare, astăzi a avut loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, împreună cu comitetele județene, pentru a vedea dacă toată lumea este pregătită.
Dacă e să ne referim la Timiș, în acest moment avem contracte cu operatori pentru toate categoriile de drumuri, naționale, județene și municipale. Avem stocuri necesare pentru primă intervenție în ceea ce privește materialul antiderapant și aici mă refer, în pricipal, la sare și nisip. Din acest punct de vedere, suntem pregătiți pentru a face față unor prime intervenții, mai ales că, probabil, cantățile de zăpadă nu vor fi chiar foarte mari”, a afirmat Eugen Dogariu, prefectul județului Timiș.
CITEȘTE ȘI: Începutul săptămânii va aduce ploi, lapoviţă şi ninsoare
