• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-07 10:43:33
  • Sursa:
Australia vrea sa cultive plante pe Luna pana in 2025, in cadrul unei misiuni care are drept scop dezvoltarea unei colonii Imagine

Oamenii de ştiinţă australieni intenţionează să încerce să cultive plante pe Lună până în 2025, în cadrul unei misiuni dezvăluite vineri care are drept scop dezvoltarea unei colonii pe satelitul natural al Pământului.

„Acest proiect este un prim pas către cultivarea plantelor pentru producerea de alimente, medicamente şi oxigen, toate acestea fiind cruciale pentru stabilirea vieţii umane pe Lună”, au declarat cercetătorii într-un comunicat citat de Agerpres.

Brett Williams, biolog la Universitatea Tehnologică din Queensland, a declarat că seminţele vor fi transportate cu nava spaţială Beresheet 2, o misiune privată israeliană.

După aselenizare şi odată ajunse în sol, seminţele vor fi udate într-o cameră etanşă, iar oamenii de ştiinţă vor monitoriza orice semn de germinare.

Tipurile de plante vor fi alese în funcţie de capacitatea lor de a rezista la condiţii meteorologice extreme, dar şi de viteza lor de germinare.

Pe lângă faptul că ar putea pune bazele unei vieţi umane pe Lună, această misiune ar putea servi şi drept laborator pentru identificarea soluţiilor la problemele asociate securităţii alimentare pe fondul încălzirii globale, a sugerat Caitlin Byrt, profesoară la Universitatea Naţională Australiană. „Dacă putem crea un sistem de creştere a plantelor pe Lună, atunci putem crea un sistem de creştere a alimentelor în unele dintre cele mai dure medii de pe Pământ”, a spus ea, citată într-un comunicat.

Acest proiect este condus de organizaţia Lunaria One, care include oameni de ştiinţă australieni şi israelieni.

Luată prin surprindere și destabilizată de forța și rapiditatea contraofensivei ucraineane, Rusia a înregistrat regrese în Ucraina şi a pierdut sectoare-cheie pe front, cu excepţia notabilă a Bahmut, unde ea avansează datorită mercenarilor grupului paramilitar Wagner, trupe auxiliare considerate acum indispensabile, relatează miercuri AFP într-o amplă analiză, preluată de Agerpres. Însă tocmai importanța pe care a căpătat-o acest grup paramilitar scoate în evidență problemele armatei ruse, arată experții consultați.

Economie 2022-10-20 08:00:42

Un poliţist în vârstă de 21 de ani, din localitatea Ghizela, judeţul Timiş, a murit în postul de Poliţie. A fost găsit de colegul său care a chemat imediat ambulanţa. Medicii l-au resuscitat pe tânăr, dar după aproximativ o oră a fost declarat decesul.

Economie 2024-11-08 14:15:34

Nava umanitară Ocean Viking a organizaţiei neguvernamentale SOS Méditerranée a recuperat 113 persoane din Marea Mediterană în prima operaţiune după acostarea sa în Franţa în noiembrie, la finalul unei dispute diplomatice între Paris şi Roma, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2022-12-27 13:58:39

Premierul suedez Ulf Kristersson a anunţat îi va cere omologului său ungar, Viktor Orban, explicaţii pentru aprobarea în parlamentul de la Budapesta a primirii în NATO a Finlandei, dar nu şi a Suediei.

Economie 2023-03-23 18:59:37

Doi bărbaţi au fost accidentaţi de tren, vineri, la diferenţă de mai puţin de o oră, în două accidente feroviare ce au avut loc la câţiva zeci de kilometri distanţă, în judeţul Braşov. Una dintre victime a murit la faţa locului, potrivit polițiștilor din Braşov.

Economie 2023-01-20 17:37:06

An de an, elevii români obțin rezultate excepționale la concursuri de robotică, fizică sau matematică, reușind să întreacă echipe din state europene mult dezvoltate, din America sau din Asia. Sunt însă rezultate cu care nu se poate lăuda statul român, pentru că cei mai mulți fac performanță la un liceu privat din Capitală. Liceul Internațional de Informatică, cel care a devenit pepiniera de olimpici ai țării.

Economie 2023-09-11 19:00:31

Anul 2024 începe cu schimbări importante pentru angajați și firme. Bonurile de masă se taxează suplimentar cu încă 10% pe lângă impozitul pe venit. Persoanele fizice autorizate nu mai pot dona cei 3,5% ONG-urilor. Iar salariul minim bate pasul pe loc la început de an. De asemenea, alocațiile pentru copii cresc și ele.

Economie 2024-01-02 10:20:04

Azovstal, ultimul bastion apărat de forțele ucrainene în Mariupol, a intrat sub controlul Rusiei. Moscova a anunțat că oțelăria a fost "eliberată complet", după ce și ultimii militari ucraineni s-ar fi predat, iar vestea a fost transmisă președintelui Vladimir Putin. Informația nu a fost confirmată și din surse independente. Familiile luptătorilor de la Azovatal care s-au predat, se tem pentru viețile acestora.

Economie 2022-05-21 10:27:44