• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-04 20:30:04
  • Sursa:
Atac armat intr-o scoala din Suedia: Aproximativ zece persoane au fost impuscate Imagine

Aproximativ zece persoane au fost ucise în atacul armat comis marţi la prânz într-un centru de învăţământ pentru adulţi în oraşul suedez Orebro, la circa 200 de kilometri vest de capitala Stockholm, a anunţat poliţia suedeză în cursul serii, potrivit agenţiilor internaţionale de presă, preluate de Agerpres. Precedentul bilanţ comunicat de poliţia suedeză indica numai cinci răniţi, printre care şi autorul atacului, al cărui deces l-a infirmat iniţial, după ce unele mass-media au afirmat că el s-a sinucis la faţa locului cu propria armă.

Atac armat într-o școală din Suedia. Foto Profimedia Deschide galeria foto

ACTUALIZARE 20:29 Şeful poliţiei din Orebro, Roberto Eid Forest, a spus la o conferinţă de presă că presupusul autor al atacului pare să se numere printre persoanele ucise şi că nu poate preciza numărul răniţilor.

„Motivul pentru care nu putem fi mai exacţi este că extinderea incidentului este foarte largă”, a justificat el confuzia din declaraţii, adăugând că identificarea victimelor este în desfăşurare.

Totuşi, acelaşi responsabil a mai spus că „autorul nu este cunoscut poliţiei, nu a avut legături cu vreun grup infracţional, şi estimăm că nu vor fi alte atacuri”.

Autorităţile nu au oferit nicio informaţie despre profilul suspectului sau despre motivaţia acestuia. Potrivit postului de televiziune TV4, acesta ar avea vârsta de 35 de ani, deţinea un permis de port-armă şi avea cazierul curat.

Centrul de învăţământ pentru adulţi, Campus Risbergska, este destinat persoanelor care se pregătesc pentru un examen echivalent bacalaureatului şi se află într-un campus mai larg unde sunt şi alte şcoli, inclusiv pentru copii.

„Gândurile mele merg către victime şi familiile lor”, a reacţionat premierul suedez Ulf Kristersson, într-un mesaj postat pe reţeaua socială X.

„Este o zi foarte dureroasă pentru întreaga Suedie. Gândurile mele merg de asemenea către toţi cei a căror zi normală de şcoală a fost înlocuită de groază. Să fii închis într-o sală de clasă, să te temi pentru viaţa ta, este un coşmar pe care nimeni nu ar trebui să-l trăiască”, a adăugat premierul.

Mai multe incidente grave au avut loc în ultimii ani în şcoli din Suedia, ţară unde zeci de persoane sunt ucise anual în incidente armate sau explozii provocate de dispozitive artizanale, mai ales în cartierele periferice cu populaţie imigrantă numeroasă.

Zece persoane au fost astfel ucise în incidente violente în şcolile suedeze între 2010 şi 2022. Într-unul dintre acestea, trei persoane au fost ucise într-un atac cu caracter rasist comis cu o sabie într-o şcoală din vestul ţării în 2015.

Știrea inițială

Cel puțin cinci persoane au fost rănite, marţi, într-un atac armat la o şcoală din oraşul suedez Orebro, la aproximativ 200 de kilometri vest de Stockholm, informează BBC. Potrivit polițiștilor, elevii aflați la școlile din apropiere sunt ținuți în interior „din motive de siguranță”.

Incidentul s-a petrecut înainte de ora 13:00 (ora locală), iar autoritățile îndeamnă locuitorii să evite zona școlii.

„Acest incident este în prezent investigat ca o tentativă de omor, incendiere și infracțiune gravă legată de arme”, se arată într-un comunicat al poliției.

Atacul pare să fi avut loc într-un centru de educație pentru adulți. Aceste centre sunt frecventate în principal de persoane care nu și-au finalizat studiile primare sau secundare.

Poliția a anunțat că elevii din școlile din apropiere sunt ținuți în interior „din motive de siguranță”.

Vremea va deveni instabilă în Bucureşti în următoarele zile, cu perioade cu cer noros şi probabilitate de ploi, conform prognozei publicată, joi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Economie 2023-11-02 11:38:04

Călătorii care tranzitează staţia de metrou Piaţa Unirii vor avea la dispoziţie un raft plin cu cărţi, respectiv un fond de carte iniţial, care va fi pus la dispoziţie de către Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Biblioteca Naţională a României. Proiectul pilot "Biblioteca de la Metrou", care urmează să fie extins şi în alte staţii de metrou, a fost lansat joi, de Ziua Naţională a Lecturii. Obiectivul iniţiativei este acela de a stimula interesul pentru lectură şi de a facilita accesul la cultură pentru un număr cât mai mare de persoane, oferind acces la o gamă variată de cărţi, direct în staţiile de metrou.Cărţile vor putea fi consultate pe loc sau vor putea fi împrumutate acasă, condiţia fiind ca ele sa fie aduse înapoi sau să fie înlocuite cu alte volume, informează BMB, într-un comunicat.Lucrările vor trebui să nu aibă deteriorări fizice, cum ar fi lipsa unor părţi din lucrare, pagini distruse, să nu prezinte deteriorări chimice sau biochimice şi să nu fie publicaţii străine cu valoare informaţională şi documentară de mică importanţă.Iniţiat de Biblioteca Naţională a României, proiectul pilot "Biblioteca de la Metrou" urmează să fie extins şi în alte staţii de metrou, transmite Agerpres.

Economie 2024-02-16 09:51:35

Meteorologii au prelungit codul galben de ploi și vijelii pentru sud-estul țării și masivele estice. Urmează încă 12 ore cu fenomene meteo severe. 

Economie 2023-06-19 10:27:55

Gigi Becali a declarat, într-o intervenție la Digi24, că George Simion va intra, cu siguranță, în turul doi al alegerilor prezidențiale, însă rămâne de văzut cine îi va fi contracandidat. Despre invitația lansată de Victor Ponta de a forma împreună un nou partid suveranist, patronul FCSB a afirmat că nu poate discuta despre „niciun fel de susținere și nicio chestiune politică” până când nu se stabilește clar cine ajunge în turul al doilea.

Economie 2025-03-23 21:24:32

Un şofer în vârstă de 72 de ani, care a circulat pe contrasens pe autostrada A10, a fost identificat şi sancţionat, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Economie 2023-03-02 16:13:48

Arheologii care lucrează în Arabia Saudită și Iordania au anunțat descoperirea celor mai vechi planuri arhitecturale din lume, informează CNN. Desenele gravate în plăci de piatră reprezintă schițele pe care oamenii din epoca de piatră le-au folosit pentru a construi structuri uriașe în care turme întregi de animale sălbatice erau prinse în capcană și măcelărite.

Economie 2023-05-19 08:00:52

Prim-ministrul din Barbados, Mia Mottley, a spus miercuri că națiunile care au practicat comerțul cu sclavi datorează țării sale 4,9 trilioane de dolari, dar a recunoscut că discuțiile legate de felul în care se va face această plată vor fi „dificile și vor lua mult timp”, scrie The Guardian.

Economie 2023-12-08 12:31:45

Cetăţenii Estoniei vor putea, pe viitor, să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene şi NATO.

Economie 2024-05-08 10:17:21