• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-17 21:36:52
  • Sursa:
Amenda record pentru Franta: Trebuie sa plateasca 20 de milioane de euro pentru ca nu a actionat rapid impotriva poluarii aerului Imagine

Statul francez a fost condamnat luni de cea mai înaltă instanţă administrativă din ţară la plata unei amenzi record de 20 de milioane de euro pentru că nu a acţionat suficient de repede împotriva poluării aerului, care provoacă zeci de mii de morţi în fiecare an.

Statul francez fusese deja condamnat în august 2021 de Consiliul de Stat la plata a 10 milioane de euro pentru că nu şi-a întărit suficient sistemul împotriva poluării, o decizie care se referea atunci la prima jumătate a anului 2021.

Noua amendă acoperă următoarele două semestre, respectiv 10 milioane de euro pe semestru.

"Cu toate că în timp au fost observate îmbunătăţiri, pragurile limită de poluare cu dioxid de azot - care trebuiau respectate din 2010 - continuă să fie depăşite în mai multe zone din Franţa, cu precădere în zonele urbane din Paris, Lyon şi Marsilia. Până în prezent, măsurile luate de stat nu garantează că o ameliorare a calităţii aerului astfel încât aceste praguri limită de poluare să fie respectate în cel mai scurt timp posibil", a subliniat Consiliul de Stat, citat de Agerpres.

Poluarea, asociată în special cu traficul auto, reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. "Mortalitatea asociată poluării aerului din mediul înconjurător rămâne un risc semnificativ în Franţa, cu 40.000 de decese atribuite în fiecare an particulelor fine", a notat anul trecut Santé Publique France.

Sumele vor fi direcţionate în principal către organismele publice care luptă împotriva poluării atmosferice, iar 50.000 de euro vor fi donaţi asociaţiei Amis de la Terre, care a sesizat iniţial Consiliul de Stat, în 2017.

"Este o decizie care ni se pare rezonabilă", a declarat Louis Cofflard, avocatul Amis de la Terre.

A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 lei astfel încât peste 650 milioane de lei vor ajunge în aceste zile la 2,6 milioane de români, a anunţat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Economie 2024-08-13 19:35:11

Prețul grâului a făcut un salt major pe piețele internaționale după ce India a interzis exportul cerealelor de bază, relatează BBC. Indicele de referință al grâului a crescut cu până la 5,9% la Chicago, fiind cel mai ridicat nivel din ultimele două luni.

Economie 2022-05-16 09:21:19

Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, a declarat la Interviurile Digi24.ro, că în cei aproape doi ani de mandat a reușit să stabilizeze financiar primăria și că a demarat proiecte de investiții structurale. Primarul spune că își mai dorește un mandat, dar „depinde ce își doresc bucureștenii”. Nicușor Dan a vorbit și despre problemele cu care se confruntă Primăria Capitalei, în special cu creșterea prețurilor materialelor de construcție și cu aprovizionarea cu acestea.

Economie 2022-06-02 19:22:13

Un cămin din Timișoara, în care se aflau 55 de studenți, s-a umplut de fum. Tinerii au ieșit singuri din clădire înainte de venirea pompierilor. 

Economie 2023-02-02 07:31:14

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunțat, vineri noapte, că a ajuns la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc după ce a pedalat aproape 10 ore, scrie News.ro.

Economie 2023-05-27 09:47:28

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger susține, într-un interviu acordat publicației The Spectator, că Zelenski ar fi acceptat „în esență” ideile declarației sale, făcute la Davos. Declarațiile au dat naștere unor controverse, după ce Kissinger a dat de înțeles că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei.

Economie 2022-07-02 09:00:39

O femeie din București este bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin vrăjitorie, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB). Ea ar fi determinat o persoană să îi ofere mai multe sume de bani și diferite bunuri de valoare, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 30.000 de euro.

Economie 2022-06-09 08:58:21

Aflat la Londra, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis sâmbătă pe X că este recunoscător SUA pentru sprijinul acordat. Totodată, în ciuda negocierilor eșuate cu Donald Trump, el a subliniat că Ucraina și SUA rămân parteneri strategici.

Economie 2025-03-01 15:45:26