Dacă unele desene sunt reușite și dau un aer aparte orașului, altele deranjează. "E un lucru reversibil, adică sunt lucruri de suprafață, este o vopsea, se poate rezugrăvi casa, ceea ce trebuie oricum făcut din când în când, dar se înlătură această artă provizorie. E de discutat cât la sută din ea e artă și cât la sută e o mâzgăleală urâtă.", spune Johannes Bertleff - arhitect
Mulți trecători sunt deranjați de arta de pe fațade și cred că acest timp de expresie ar trebui să intre în legalitate. "Mi-ar plăcea să existe locuri în care să se facă special graffiti-uri și desene, adică ar fi promovată această muncă și până la urmă un artist muncește ca să poată să facă așa ceva.", a declarat un locuitor al oraşului
Doar anul acesta, polițiștii din Brașov au amendat aproape 1.000 de artiști stradali, care au fost surprinși în timp ce desenau pe clădiri. Amenzile sunt de la 100 la 500 de lei, iar majoritatea grafferilor sunt minori. "Prin patrulele pe care le avem, dacă sesizăm într-o zonă, dirijăm patrulele pe zona respectivă. Evident, că după o perioadă, după ce au deteriorat, să zicem, pereții unei clădiri prin graffit, nu revin în acea zonă, dar după o perioadă mai lungă revin.", Cătălin Ion - șef serviciu Poliția Locală Brașov
Arta graffiti a luat amploare în anii '70 la New York, iar în România s-a dezvoltat imediat după Revoluție.
Reporter: Teodora Nicolae / Operator: Răzvan Rădache
