• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-07 17:16:46
  • Sursa:
Membrii unei familii din Medgidia au fost batuti si incendiati de trei indivizi care au patruns in casa in toiul noptii Imagine

O familie din Medgidia a trecut printr-un coșmar la propriu după ce s-a trezit în miezul nopții cu trei intruși în propria locuință. Indivizii i-au bătut, i-au stropit cu benzină și apoi le-au dat foc. Printre victime se află și un copil de 10 ani, o fetiță, care are arsuri de gradul I și II.

Patru persoane au avut în total nevoie de îngrijiri medicale. În afară de fetiță, o femeie de 43 de ani are arsuri de gradul II și III, iar doi bărbați de 41 și respectiv 42 de ani au leziuni traumatice și arsuri. În cazul bărbatului de 42 de ani, rănile suferite i-au pus în pericol viața, a constatat medicul legist.

A fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor calificat. În urma investigațiilor, au fost identificați trei bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 57 de ani. Aceștia au fost reținuți de polițiștii de la investigații criminale și vor fi aduși în fața instanței pentru a fi arestați.

Între cele două părți ar fi fost un conflict mai vechi, iar cei trei bărbați care au fost reținuți ar fi vrut să se răzbune, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

USR critică bugetul construit de PSD-PNL pentru 2023 și propune propria variantă de buget. Potrivit estimărilor USR, această variantă de buget ar aduce mai mulți bani în buzunarele românilor - 600 de lei net în plus pe lună - prin reducerea taxării muncii, se arată într-un comunicat al partidului.

Economie 2022-12-14 14:37:36

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, luni, că vor fi introduse modificări în privinţa burselor elevilor, din anul şcolar 2024 - 2025. Va apărea bursa de rezilienţă, care se va acorda elevilor cu media cel puţin 7 şi care fac parte din primii 30 la sută dintre elevii unei clase.

Economie 2024-03-25 23:29:36

Creșterea inflației a condus în ultimii ani la creșterea ratelor dobânzilor la credite la nivel global, dar și în România. Cei care au nevoie de bani şi optează pentru un împrumut trebuie să respecte condiţii mai dure de evaluare şi să accepte rate mai mari.

Economie 2023-07-11 14:01:54

Primarul capitalei albaneze Tirana, Erion Veliaj, a fost arestat luni pentru presupuse infracţiuni de corupţie, spălare de bani şi abuz de putere, informează EFE, preluată de Agerpres. Reținerea sa a fost dispusă de Structura Specială Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate, care l-a anchetat luni de zile pe Veliaj pentru mai multe infracţiuni, menționează EFE ,citând mass-media din Albania.

Economie 2025-02-11 09:58:29

Federația R.O. TSA (Rețeaua Organizațiilor în Tulburare de Spectru Autist) și FONSS (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale) își exprimă „profunda indignare și condamnă cu fermitate” declarațiile domnului George Simion care, într-o intervenție publică la Bruxelles, „a folosit termenul «autist» într-un mod peiorativ și stigmatizant, cu referire la o altă persoană publică”, potrivit unui comunicat de presă emis joi. Nu este primul incident sesizat de federație, aceasta spunând că i-a adresat candidatului AUR, pe 8 mai, „o scrisoare deschisă în care l-am atenționat cu privire la acest limbaj discriminatoriu și la efectele lui pentru persoanele care au într-adevăr acest diagnostic”. Organizațiile anunță că vor depune plângere oficială la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și sesizează Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Economie 2025-05-15 19:44:10

Autorităţile din regiunea separatistă Transnistria vor majora tarifele la gaze pentru cetăţeni, după respingerea acordului de furnizare cu Uniunea Europeană care impunea creşterea preţului la gaze pentru consumatori.

Economie 2025-02-25 16:28:14

2010 - VULCANUL CARE A OPRIT EUROPA

Economie 2024-03-20 15:51:09

Chirurgia bariatrică reduce riscul unor boli grave şi crește, astfel, calitatea vieții pacienţilor care suferă de obezitate. Care sunt paşii în cazul acestor intervenţii ne spune dr. Florin Turcu, medic primar Chirurgie generală.

Economie 2023-03-16 14:15:48