Din punct de vedere militar, este cel puțin o dovadă de prostie să ataci ținte „la uscat” cu rachete antinavă, așa cum face Rusia în Ucraina. Și asta deoarece, „din construcție”, o rachetă antinavă are capacități limitate: scopul ei, după cum îi spune chiar numele, e să atace nave. Pentru radarul intern al rachetei, o navă care se profilează pe luciul apei reprezintă o țintă extrem de vizibilă. În cazul în care racheta ajunge deasupra uscatului, radarul „vede” doar o mare de blocuri și, de regulă, alege drept țintă cea mai înaltă clădire din peisaj, după cum a explicat aici un expert militar pentru Digi24.ro. Iată o explicație pentru numărul extrem de mare de clădiri de locuințe din Ucraina distruse sau avariate în ultima perioadă de atacurile cu rachete rusești. Într-un fel, putem spune că rachetele antinavă au devenit, pentru Putin, un echivalent modern al „Vergeltungswaffen”, rachetele V ale „răzbunării” naziștilor, folosite la bombardarea orașelor occidentale spre sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial. Putin se „răzbună” acum pe Ucraina atacând nediscriminatoriu blocuri, parcuri și piețe publice, pe care le bombardează intenționat cu astfel de arme imprecise.

Rusia a reluat în forță, luni dimineața, atacurile cu rachete asupra Kievului. Mai multe explozii au avut loc în centrul capitalei ucrainene chiar la o oră de vârf, într-o zonă aglomerată. Pe lângă Kiev, au fost lovite alte 12 orașe ucrainene, inclusiv Zaporojie și Dnipro.

Conducerea militară a armatei ucrainene a precizat că Federația Rusă a lansat nu mai puțin de 84 de rachete asupra Ucrainei.

Dar ce fel de rachete sunt acestea? Pe lângă (mai modernele) rachete de croazieră Kalibr, rușii au revenit la tactica folosită și în vară, de a folosi bătrânele rachete antinavă Kh-22, din arsenalul fostei URSS.

Conform Bloomberg, cel puțin o astfel de rachetă a fost folosită într-un atac din weekend la Zaporojie în urma căruia un bloc de locuințe a fost distrus. În ultima săptămână, 43 de oameni - a se citi civili - au murit în atacurile rușilor asupra acestui oraș.

Rachetele Kh-22, cunoscute în jargonul NATO sub denumirea „Kitchen” („Bucătăria”), și variantele mai mult sau mai puțin modernizate - Kh-32, Kh-55, Kh-101 și Kh-102, au fost concepute inițial special pentru a distruge portavioanele americane. Unele modele de astfel de rachete pot avea inclusiv încărcătură nucleară (precum Kh-55 „Kent” sau Kh-101/102). Rachetele sunt lansate de bombardierele strategice ale Federației Ruse.

Cum au ajuns rușii să folosească astfel de arme împotriva țintelor civile? O posibilă explicație: rușii și-au epuizat, pur și simplu, „stocul” de muniții de precizie. Cu rezultatele cunoscute.

Astfel, până în septembrie, conform oficialilor ucraineni, Rusia lansase 3.500 de rachete „inteligente” sau autodirijate („missiles”, în limba engleză, termen diferit de „rockets”, care desemnează rachete nedirijate, de tip Katiușa).

„O rachetă antinavă are capabilități limitate: ea lovește o navă. Când ajunge în zona țintei, racheta își deschide radarul. Deasupra mării, radarul «vede» singura perturbație - o navă - care se profilează pe oglinda apei”, a explicat, pentru digi24.ro, Sandu-Valentin Mateiu.

Când e folosită împotriva unor ținte terestre, relieful e cu totul diferit, iar alegerea cu precizie a unei ținte devine imposibilă în cazul unei astfel de rachete. Care nu poate face diferența între un bloc și un depozit de muniții, de pildă.

„Racheta antinavă nu poate zbura deasupra uscatului. O rachetă antinavă e oarbă. O trimiți pe țintă și când ajunge în apropierea țintei deschide radiolocatorul. La uscat, ce să deschidă? Pentru că lovește în primul bloc pe care îl vede la litoral. Racheta trebuie să aibă un radiolocator care «vede» teritoriul de sub ea pe care îl survolează și îl compară cu o hartă electronică din memorie: în felul ăsta poate naviga deasupra uscatului care are relief, construcții și așa mai departe. Faptul că folosesc rachete antinavă la «uscat» este o mare crimă. Din start, știu că nu sunt precise și că vor lovi ceea ce prind în radiolocator. De obicei, blocuri”

Rachetele de croazieră aer-suprafață Kh-22 au fost produse în perioada sovietică, în anii 1960 - 1970 și, din cauza uzurii fizice, au devenit dificil și periculos de operat. Ele au rămas în serviciul Forțelor Armate ruse, dar au fost menținute în depozite.  O aeronavă Tu-22M3 poate transporta până la trei rachete X-22 (Kh-22), fiecare cu un focos de până la o tonă, adică de două ori mai mare decât cel al rachetelor Iskander sau Kalibr. Utilizarea lor pentru acțiuni de front este improprie și poate fi privită ca o soluție de ultimă instanță. Asta când nu vorbim direct de crimă de război, mai ales dacă sunt folosite pentru atacarea aleatorie a țintelor civile din orașe.