Bărbatul de 42 de ani, din Scaești, a fost oprit pentru control în trafic miercuri, în jurul orei 20:14, pe raza localității Filiași, județul Dolj. Avertizați de mirosul înțepător de alcool, polițiștii au decis să-l testeze.
"Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 2,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice", au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Pe numele lui, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
