• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-19 17:37:12
  • Sursa:
Apelul lansat de Donald Trump dupa ce aplicatia TikTok a devenit nefunctionala in SUA Imagine

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a lansat duminică apelul „SALVAŢI TIKTOK!”, într-un scurt mesaj postat pe reţeaua sa de socializare Truth Social, după ce populara platformă cu filmuleţe scurte a încetat să funcţioneze în SUA, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Preşedintele democrat în exerciţiu Joe Biden, a promulgat în aprilie această lege care obligă TikTok să taie toate legăturile cu compania-mamă chineză ByteDance până pe 19 ianuarie, respectiv să vândă aplicaţia pentru SUA unui cumpărător agreat de administraţia americană, în caz contrar sancţiunea fiind eliminarea TikTok din magazinele de aplicaţii pentru smartphone-uri în SUA.

Compania ByteDance a refuzat să se conformeze acestei legi, pe care a atacat-o în justiţie, dar Curtea Supremă a SUA i-a respins vineri contestaţia.

Totuşi, administraţia preşedintelui Biden a transmis pe final de mandat că nu va impune aplicarea acelei legi şi că va lăsa viitoarea administraţie republicană să decidă ce va întâmpla cu TikTok în SUA.

Cu toate acestea, compania chineză a decis ca, în lipsa unei declaraţii clare din partea administraţiei Biden, să întrerupă TikTok în SUA începând de sâmbătă seară, iar în prezent reţeaua de socializare nu mai poate fi accesată pe teritoriul american, utilizatorii fiind înştiinţaţi asupra acestei situaţii printr-un mesaj postat în deschiderea aplicaţiei.

Donald Trump, care-şi preia luni mandatul, a declarat anterior că va oferi „foarte probabil” TikTok un răgaz de 90 de zile, timp în care prevederile legii promulgate de Biden vor fi suspendate, promisiune înscrisă de TikTok în mesajul postat în aplicaţie destinat utilizatorilor săi.

Ambasada Japoniei în China s-a declarat marţi „extrem de îngrijorată” de valul de hărţuiri la adresa sediilor sale şi prin telefon, declanşat de la începerea deversării controversate de apă provenită de la centrala nucleară din Fukushima. Premierul japonez Fumio Kishida a condamnat atacurile cu pietre care au vizat ambasada Japoniei şi şcoli nipone din China.

Economie 2023-08-29 08:28:58

Klaus Iohannis a spus vineri seara că noua retorică a lui Putin este „inacceptabilă” și trebuie combătută cu toată hotărârea. „România, ca parte a NATO, este pregătită de orice scenariu, doar că nu ne dorim orice scenariu”, a declarat Iohannis, admițând că situația „este foarte tensionată”. „Avem cea mai lungă graniţă cu Ucraina dintre toţi aliaţii NATO, suntem într-o poziţie specială, dar suntem hotărâţi să facem faţă oricărei situaţii”, a ținut să precizeze președintele.

Economie 2022-09-24 07:30:14

Guvernul va demara o analiză privind modul în care se vinde energia pe piaţă, a anunțat, miercuri, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. Potrivit acestuia, preţurile nu pot fi lăsate să crească "în mod galopant".

Economie 2022-07-27 16:43:35

Zeci de șoferi din București și-au găsit mașinile vandalizate, după ce au parcat în apropierea Palatului Copiilor din Sectorul 4. Mulți dintre ei și-au găsit mașinile scrijelite cu același mesaj: „Nu am fost aici”. Autorul nu a fost găsit, fiind căutat acum de polițiști.

Economie 2024-10-03 13:19:20

Călătorii nu au așteptări mari de la meniurile oferite de compania Scandinavian Airlines în timpul zborurilor, scrie The Guardian, dar în această săptămână un pasager s-a confruntat cu ceva mai mult decât o cină dezamăgitoare, după ce un șoarece a sărit dintr-un pachet cu alimente, forțând aeronava să aterizeze neprogramat.

Economie 2024-09-20 19:28:22

Dubai, cunoscut pentru clima sa aridă și pentru temperaturile caniculare, a fost lovit marți de ploi torenţiale care au dus la inundații de amploare. Ploaia neobișnuită nu numai că a blocat orașul, dar a stârnit și îngrijorări cu privire la influența crescândă a schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme din zonă. Pe de altă parte, un meteorolog a spus pentru Bloomberg, că ploile de marți au fost provocate parțial de o acțiune de însămânțare a norilor în Emiratele Arabe Unite. Centrul Național de Meteorologie (NCM) a negat această susținere

Economie 2024-04-17 13:46:42

Guvernul a modificat, vineri, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Statutul poliţistului, astfel că persoana care participă la un concurs pentru ocuparea unor funcţii de execuţie nu trebuie să aibă tatuaje pe faţă şi/sau gât.

Economie 2024-06-29 09:18:17

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că la nivelul Ministerului Sănătăţii vor fi luate toate măsurile, astfel încât cele trei programe ale spitalelor regionale de la Cluj, Iaşi şi Craiova să înceapă practic, în teren.„O altă decizie importantă în şedinţa de astăzi vizează domeniul sănătăţii. Ştim cu toţii, sănătatea reprezintă o prioritate pentru noi toţi. Ştim, de asemenea, că investiţiile în sănătate, practic, înseamnă investiţii în beneficiul cetăţenilor şi prin sumele pe care le avem alocate din fonduri europene, vom reuşi ca prin decizia de astăzi să demarăm apelurile de proiecte pentru cele 79 de programe asumate în anul 2023”, a declarat Nicolae Ciucă.

Economie 2023-03-09 13:31:46