• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-31 15:01:02
  • Sursa:
Apar detalii infricosatoare in cazul milionarului gasit dezmembrat intr-o valiza. Mesajele gasite in telefonul lui Imagine

Criptomilionarul care a fost găsit dezmembrat într-o valiză, în Argentina, a primit mesaje prin care amenințat că i se vor scoate ochii și i se vor tăia mâinile în săptămâna dinainte de a fi ucis.

Cadavrul lui Fernando Pérez Algaba a fost descoperit de câțiva copii care se ajucau pe malul unui râu din orașul Ingeniero Budge, în urmă cu o săptămână. El fusese dat dispărut pe data de 18 iulie.

„O să te omor, o să-ți fac ceva și mai rău”, i-a spus un bărbat într-un mesaj vocal trimis pe telefonul lui Algaba. „O să-ți scot ochii și o să-ți tai mâinile, ca să nu mai poți avea bani în viața ta”, i s-a transmis în același mesaj.

Fernando Pérez Algaba, milionar argentinian, a fost găsit dezmembrat într-o valiză FOTO: Instagram/ Fernando Pérez Algaba Deschide galeria foto

„Jur pe copiii mei că nu am nicio problemă să merg la închisoare”, i-a mai spus bărbatul, care a fost identificat de poliție, menționat public doar cu numele Iglesias, potrivit publicației argentiniene Télam, citată de New York Post.

Poliția a declanșat o anchetă în acest caz de crimă foarte mediatizat în Argentina după ce copiii au găsit valiza în care se aflau doar brațele și picioarele lui Algaba. Acesta a fost identificat după amprente, dar și după tatuaje. Trunchiul și capul au fost descoperite câteva zile mai târziu.

La autopsie s-a stabilit că Algaba fusese împușcat de trei ori înainte să fie dezmembrat. Părțile corpului au fost atent amputate, semn că cel care a făcut-o era un „profesionist”.

Algaba a devenit milionar închiriind mașini de lux încă de când era foarte tânăr, apoi tranzacționând criptomende. Era foarte cunoscut în Argentina, având aproape 1 milion de urmăritori pe Instagram cărora le prezenta stilul lui de viață extravagant.

Dar se pare că afacerile nu-i mai mergeau în ultima perioadă și adunase datorii la fiscul argentinian. Avea, de asemenea, datorii de 40.000 de dolari la membrii unei bande și de 70.000 de dolari la fiul lui Iglesias, bărbatul care i-a trimis mesajul.

De altfel, acesta i-a trimis mai multe mesaje vocale, cu o durată totală de 20 de minute.

Un alt bărbat identificat de presă cu numele Adrian Tesei i-a trimis mesaje lui Algaba în care i-a spus: „Nu te amenințăm... Îți spun că o să-ți smulg capul. Banii sunt ai mei, iar tu nu te joci cu banii mei.”

O persoană din anturajul lui Algaba a declarat pentru Télam că acesta avea o problemă cu jocurile de noroc, pe care a scăpat-o de sub control în timpul pandemiei.

Potrivit La Nacion, milionarul de 41 de ani lăsase în propriul telefon o notă prin care spunea că a pierdut foarte mulți bani investind în criptomonede.

La începutul anului, Algaba s-a mutat la Barcelona, după ce a locuit o perioadă la Miami. Revenise în Argentina cu câteva zile înainte de a fi ucis. Poliția a anunțat că a arestat un suspect în legătură cu crima.

Castelul Peleș din Sinaia îți reduce semnificativ activitatea începând cu 4 decembrie, din cauza unei avarii majore la conducta de apă a castelului, care nu a fost reparată din octombrie 2023. Temperaturile din interior au scăzut la doar 4°C, astfel turiștii care au achiziționat tururi complete vor primi rambursări.

Economie 2024-12-03 17:35:15

Un cetăţean german care a fost condamnat la moarte în Belarus a apărut în lacrimi şi implorând guvernul de la Berlin să intervină în cazul său la televiziunea de stat de la Minsk. Bărbatul și-a recunoscut vina într-un complot cu ucrainenii și cere ca autoritățile germane să-l salveze în timpul difuzării în care este încătuşat în interiorul unei celule.

Economie 2024-07-26 20:01:56

Fostul fotbalist Gerard Pique a reacționat după ce Shakira a lansat piesa în care îl ironizează pentru că a înșelat-o și a lăsat-o pentru o altă femeie. 

Economie 2023-01-16 10:25:54

Președintele american Joe Biden a anunțat sâmbătă la summitul G7 din Japonia că Washingtonul a pregătit credite de 4 miliarde de dolari pentru proiectul reactoarelor nucleare mici din România pentru a consolida independența energetică. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, salută decizia și susține că țara noastră face astăzi „un pas uriaș spre una dintre cele mai importante ținte ale sale, independența energetică”, a scris acesta pe Facebook.

Economie 2023-12-19 20:40:00

Ultimele analize efectuate pe probele apei din zona litoralului românesc, de la Năvodari până la Vama Veche,  au ieșit în parametri normali și nu indică niveluri de E.coli, a anunțat Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța. În schimb, testele pentru zonele Vadu și Corbu vor fi repetate.

Economie 2024-08-03 11:54:21

Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a declarat joi că Rusia plănuia să lanseze un nou atac asupra Ucrainei din regiunea Kursk înainte de incursiunea transfrontalieră surpriză a Kievului. Într-un interviu acordat jurnalistei Christiane Amanpour de la CNN, Sîrski a explicat de ce operațiunea ucraineană este un „succes”.

Economie 2024-09-06 08:33:17

Administrația Biden dezbate dacă să-l desemneze pe Travis King, soldatul american care a intrat în Coreea de Nord luna trecută, drept prizonier de război. Încă nu a fost luată nici o decizie finală, statutul lui King este în continuare AWOL - absent without official leave (absent fără concediu oficial), au declarat oficiali ai apărării pentru CNN.

Economie 2023-08-05 13:08:23

Cel mai lung tunel rutier și feroviar din lume este construit pe sub Marea Baltică și măsoară 18 kilometri. Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a inaugurat recent primul element de construcție al viitorui tunel feroviar care va lega cele două țări, scrie CNN.

Economie 2024-06-26 00:35:32