Daniel Dascălu, preot: "Trebuie să specificăm că nu curge agheasmă acum, ci este o apă binecuvântată, este cu o funcție purificatoare, curățitoare și va curge atâta vreme cât în tradiția nostră tradiția spune că timp de 8 zile apa schimbă firea, deci, până pe data de 14, apa are o altă valoare."
Ritualul religios a fost făcut la invitaţia şefilor firmei de distribuire a apei.
"Încercăm să promovăm o tradiție de mii de ani a poporului român la un nivel mai mic, la nivelul celor care dau apă, la nivelul celor care se pun în slujba orașului Botoșani și a locuitorilor săi," a motivat Adi Petrușcă, director adjunct al Nova Apa Serv Botoșani.
Ideea este privită însă cu reticenţă de locuitorii din Botoşani:
"Eu zic că nu-i bun și nu trebuie să curgă pe robinet, nu la toaletă, că robinetul e robinet și la toaletă. Nu, nu-i normal!"
"Să curgă agheasmă, nu știu, parcă n-ar fi normal."
"Totul e posibil la noi, omenirea e înaintată, așa că nu-i mai dă timp liber lui Isus să se odihnească. Se spune că apa este sfințită oriunde ar fi ea."
Este al doilea an când apa din bazinele firmei de distribuţie a apei din Botoşani este sfințită în ziua de Bobotează.
