• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-14 10:22:58
  • Sursa:
Antony Blinken a vorbit la telefon cu ministrul chinez de externe. China acuza SUA pentru relatiile proaste dintre cele doua tari Imagine

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi ministrul de externe chinez, Qin Gang, au avut o convorbire telefonică, au informat miercuri cele două diplomaţii, înaintea vizitei pe care şeful diplomației americane ar urma să o întreprindă în acest weekend la Beijing.

„Am discutat în această seară (marţi în SUA, n.red.) prin telefon cu consilierul de stat şi ministru al afacerilor externe al Republicii Populare Chineze (RPC), Qin Gang. Am discutat despre eforturi în curs pentru menţinerea deschisă a canalelor de comunicare, precum şi despre chestiuni bilaterale şi globale”, a scris Antony Blinken într-un mesaj pe Twitter.

„Secretarul de stat a evocat importanţa de a menţine liniile de comunicare deschise pentru a gestiona în mod responsabil relaţiile între Statele Unite şi Beijing spre a evita erori de calcul şi conflicte, şi a abordat o serie de probleme bilaterale şi globale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Totodată, Blinken „a indicat în mod clar că SUA vor continua să utilizeze căile diplomatice pentru a pune în discuţie subiecte de îngrijorare, precum şi potenţiale domenii de cooperare”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Potrivit comunicatului Ministerului de Externe chinez, Qin i-a transmis interlocutorului său că „de la începutul anului, relaţiile sino-americane se confruntă cu noi dificultăţi şi provocări. Este clar cui îi revine responsabilitatea pentru aceasta”.

„Qin Gang a explicat poziţia solemnă a Chinei în problema Taiwanului şi alte preocupări esenţiale”, arată comunicatul emis de Beijing.

„El a subliniat că Statele Unite trebuie să respecte (aceste preocupări), să înceteze să se amestece în afacerile interne ale Chinei şi să înceteze, în numele concurenţei, să aducă atingere suveranităţii, securităţii şi intereselor de dezvoltare ale Chinei”, precizează textul citat.

„China speră că Statele Unite (...) vor lucra cu ea pentru a gestiona eficace diferendele, a promova schimburile şi cooperarea, pentru stabilizarea relaţiilor sino-americane şi aducerea lor pe calea unei dezvoltări sănătoase şi constante”, i-a transmis Qin Gang lui Antony Blinken.

Responsabili americani au declarat vineri, sub rezerva anonimatului, că Antony Blinken se va deplasa în acest weekend în China, o vizită amânată în februarie în urma incursiunii unui balon chinezesc în spaţiul aerian al Statelor Unite.

Blinken ar urma să aterizeze pe 18 iunie la Beijing. Vizita, care nu a fost anunţată până acum oficial de Departamentul de Stat, ar fi prima a unui înalt diplomat american după cea a predecesorului său Mike Pompeo în octombrie 2018.

România înregistrează cea mai scăzută încredere în știință și tehnologie din Uniunea Europeană, arată o analiză recentă. Ministrul Educației, Daniel David, avertizează că românii preferă să se informeze pe cont propriu, evitând instituțiile specializate, ceea ce îi expune la pseudoștiință și dezinformare. Acest fenomen, corelat cu abandonul școlar și analfabetismul funcțional, riscă să devină o problemă de securitate națională.

Economie 2025-02-24 17:44:48

Sâmbătă, 29 martie, în România se produce o eclipsă parțială de Soare. Fenomenul începe în jurul orei 13:00, va avea o durată de aproximativ 40 de minute și poate fi observat din partea de vest și nord-vest a țării. Maximul de acoperire al Soarelui se va vedea în apropierea orașului Satu-Mare.

Economie 2025-03-29 08:47:57

Agenția spațială americană a testat recent o tehnologie de ultimă oră - un sistem de comunicare prin laser - într-un mod inedit. NASA a transmis un videoclip cu o pisică cu ajutorul unei sonde spațiale aflate la 30 de milioane de kilometri distanţă de Terra.

Economie 2023-12-19 12:00:31

Grupurile celor care merg în vacanță în Grecia sunt pline de anunțuri de obiecte pierdute. Oamenii cer ajutor pe paginile de socializare ca să-și recupereze diverse bunuri, de la haine și chei până la pisici.

Economie 2023-07-11 17:12:01

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a dispus trimiterea corpului de control al instituției pentru a stabili cauzele incidentului de la mina din Pinoasa din județul Gorj, carieră care face parte din Complexul Energetic Oltenia, unde ce un mal de pământ s-a surpat, vineri seară, peste două excavatoare. El a mai spus că, în acest moment, situația este sub control, niciun salariat nu a fost accidentant, iar echipele CEO fac o evaluare a pagubelor.

Economie 2024-08-03 15:42:36

Scintigrafia este o metodă imagistică deosebit de utilă pentru identificarea metastazelor osoase. Spre deosebire de cele clasice, metodele moderne de scintigrafie osoasă au avantaje importante, despre care aflăm mai mult de la Dr. Ruxandra Vlădescu, medic primar radiologie-imagistică medicală și medicină nucleară.

Economie 2024-11-26 11:20:56

Lumea a întâmpinat anul 2024 cu un amestec de sărbătoare şi reflecţie sumbră, relatează Reuters. Sydney a strălucit sub o ploaie de focuri de artificii argintii şi aurii, marcând cea de-a 50-a aniversare a emblematicei sale Opere, în timp ce starea de spirit din Gaza a rămas sumbră, locuitorii fiind mai mult preocupaţi de supravieţuire. În Europa, regina Margrethe a II-a a Danemarcei şi-a anunţat abdicarea după mai bine de o jumătate de secol de domnie.

Economie 2024-01-01 09:00:05

Ministrul apărării italian, Guido Crosetto, consideră că declaraţiile preşedintelui francez, Emmanuel Macron, despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina, "sporesc tensiunile".

Economie 2024-05-04 14:37:59