• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-27 22:30:00
  • Sursa:
ANPC: Pretul mai mare al unui produs va fi inscriptionat la fel ca cel mic Imagine

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) obligă operatorii economici să afişeze preţul cel mai mare şi preţul cel mic al unui produs cu aceleaşi caractere de font, culoare, mărime, în cazul unor oferte, iar preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a anunţat că perioada în care preţul mare era scris mic şi cel mic era scris mare s-a încheiat. 

„Fac public un ordin semnat de mine ca preşedinte, la iniţiativa Directorului General Paul Anghel, legat de preţuri şi afişarea acestora! Perioada în care preţul mare era scris mic şi cel mic era scris mare, pentru a vă atrage şi a vă crea situaţii nedorite şi neaşteptate, s-a încheiat! Mai ales persoanele în vârstă, în unele farmacii, de exemplu, luau de pe raft un produs uitându-se la preţul mic, scris cât raftul de mare, urmând să afle la casa de marcat că pe eticheta era scris mic, mic de tot şi preţul mare, dar real, fără a avea eventual cardul fermecat! De astăzi în 30 de zile, nu va mai exista preţul pentru care trebuia folosită lupa!”, a declarat, marţi seară, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, conform News.ro. 

Astfel, ordinul stabileşte condiţiile de informare corectă şi neechivocă cu privire la afişarea preţurilor produselor comercializate, atât prin vânzare directă, cât şi la distanţă, prin utilizarea/intermediul cardurilor de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de către operatorii economici, pentru a facilita compararea preţurilor. 

„În cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligaţi să informeze consumatorii, prin aplicarea pe produs sau în imediat vecinătate unde este expus produsul, cel puţin a preţului cel mai mare al produsului respectiv chiar dacă este afişat şi preţul redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de operatorul economic, utilizând pentru toate preţurile aceleaşi caractere de font, culoare, mărime şi alte caracteristici”, precizează ordinul ANPC.

NATO nu poate fi o „alianţă a la carte”, a reacționat luni şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, după declarațiile controversate ale fostului președinte american Donald Trump, care a sugerat că SUA nu va mai apăra ţările Alianţei Nord-Atlantice care nu-și plătesc cheltuielile militare, transmit AFP şi Reuters.

Economie 2024-02-12 12:32:10

Un bebeluș uriaș, un băiețel de 7 kilograme și 105 grame, a venit pe lume într-un spital din Chile. Pentru familie, bucuria a fost amestecată cu teama pentru viața și sănătatea copilului, dar și a mamei. 

Economie 2023-12-30 20:51:07

Incendiul de pădure izbucnit în comuna Cetăţeni, județul Argeș a fost stins de pompieri, după cinci zile. Intervenţia acestora a fost dificilă, pentru că flăcările erau extinse și într-o zonă greu accesibilă, fiind folosite și elicoptere.

Economie 2025-04-22 20:47:52

Președintele Volodimir Zelenski a ajuns, miercuri, la Londra, în a doua sa vizită oficială într-o țară străină de când a început invazia rusească în Ucraina. Liderul ucrainean urmează să se întâlnească cu prim-ministrul Rishi Sunak dar și cu regele Charles al III-lea și va susține un discurs în fața Parlamentului britanic.

Economie 2023-02-08 13:17:18

Preşedintele PNL Argeş, Alina Gorghiu, şi cel al PNL Sibiu, Raluca Turcan, au transmis, sâmbătă, mesaje prin care dau asigurări că Partidul Naţional Liberal rămâne la guvernare. "Eu nu cred că există riscul ruperii coaliţiei şi cred că dacă cineva va rupe această coaliţie pentru că nu s-au comasat nişte alegeri, atunci acel cineva va trebui să răspundă public în faţa oamenilor", spune Raluca Turcan, în timp ce Alina Gorghiu cataloghează drept "fake news" ideea ieşirii partidului de la guvernare.

Economie 2024-02-17 16:31:21

Un șofer a fost filmat în timp ce încerca să facă drifturi pe o plajă din Constanța.

Economie 2023-01-28 18:31:51

Coreea de Nord dispune de suficient plutoniu şi uraniu pentru a produce cel puţin câteva zeci de arme nucleare, a declarat joi un parlamentar sud-coreean, citând serviciile de informaţii ale ţării, relatează Agerpres.

Economie 2024-09-26 09:53:32

Ucraina ar putea să producă două milioane de drone pe an – să-și dubleze, practic, producția existentă – dacă ar primi ajutor adițional din partea SUA, altor guverne occidentale și cetățenilor privați, a declarat, miercuri, ministru ucrainean pentru transformarea digitală, citat de The Guardian.

Economie 2024-03-20 16:45:13