• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-02 17:40:29
  • Sursa:
„Amploarea distrugerilor este enorma”. Reconstructia Fasiei Gaza ar putea dura decenii intregi si ar costa 40 de miliarde de dolari Imagine

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Estimările Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pentru reconstruirea totală a Fâşiei Gaza depăşesc 30 de miliarde de dolari şi ar putea ajunge până la 40 de miliarde de dolari”, a declarat Abdallah al-Dardari, directorul Biroului regional pentru statele arabe al PNUD, în timpul unei conferinţe de presă la Amman.

„Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent (...). Aceasta este o misiune cu care comunitatea internaţională nu s-a mai confruntat după Al Doilea Război Mondial”, a mai spus Dardari, care este şi subsecretar general al ONU.

El a adăugat că, dacă reconstrucţia Fâşiei Gaza ar urma să aibă loc conform procesului tradiţional, „aceasta ar putea lua decenii, iar poporul palestinian nu are luxul de a răbda decenii”.

„Prin urmare, este important să acţionăm rapid pentru a-i muta pe oameni în locuinţe decente şi a le restabili viaţa normală pe plan economic, social, sanitar şi educativ. Aceasta este prioritatea noastră absolută şi ea trebuie realizată în primii trei ani ce vor urma încetării ostilităţilor”, a subliniat el.

De asemenea, Abdallah al-Dardari a estimat la „37 de milioane de tone” totalul dărâmăturilor acumulate în urma bombardamentelor şi exploziilor.

„Vorbim despre o cifră colosală, iar această cifră creşte în fiecare zi. Cele mai recente date arată că ea se apropie deja de 40 de milioane de tone”, a spus el.

Responsabilul ONU a precizat că „72% dintre toate clădirile rezidenţiale au fost pe deplin sau parţial distruse”.

Fostul preşedinte Donald Trump a cerut vineri „înarmarea cetăţenilor” pentru a lupta împotriva „răului din societatea noastră”, care, a spus el, se află în spatele masacrului de la şcoala primară din Texas, transmite AFP.

Economie 2022-05-28 09:57:03

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marți, la TVR Info, că dincolo de faptul că Maternitatea din Botoşani nu avea protocoale privind modul în care cadrele medicale ar trebui să acţioneze în cazuri precum cel al tinerei care a murit, după ce sarcina i s-a oprit din evoluţie, medicii de acolo au terminat o universitate şi nu trebuie să lase în suferinţă o pacientă care se plânge de dureri atroce, transmite News.ro.

Economie 2023-08-23 00:15:55

Un avion Korean Air Lines cu 173 de persoane la bord a depășit după aterizare pista Aeroportului Internațional Cebu din Filipine, duminică seara, a declarat compania aeriană, adăugând că nu au fost răniți și toți pasagerii au fost evacuați în siguranță, relatează Reuters.

Economie 2022-10-24 20:43:52

Un fost europarlamentar ungar de extremă dreapta a fost condamnat la închisoare de Curtea Supremă a Ungariei pentru fapte de spionaj în folosul Moscovei, unde locuieşte în prezent. Bela Kovacs este acuzat că a lucrat "pentru interesele Rusiei şi pentru a slăbi politica UE între 2012 şi 2014".

Economie 2022-09-28 11:29:38

Zeci de mii de oameni au sărbătorit pe străzile marilor orașe din Turcia victoria lui Recep Erdogan. ”Sultanul” rămâne președinte pentru următorii 5 ani. În al doilea tur al alegerilor prezidențiale, el a obținut 52,16% din voturi. Prezența la vot a fost de 83%, foarte puțin mai mică față de acum două săptămâni, în primul tur.

Economie 2023-05-29 09:01:15

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a fost externat marţi dintr-un spital de la periferia Washingtonului, unde fusese internat în urmă cu două zile pentru o problemă la vezica urinară, a anunţat Pentagonul. Lloyd Austin și-a reluat atribuțiile, pe care le delegase către adjuncta sa, Kathleen Hicks.

Economie 2024-02-14 08:00:06

Omul responsabil pentru "scurgerea" a sute de documente clasificate ale Pentagonului despre războiul din Ucraina și relația Washingtonului cu aliații este un tânăr rasist, pasionat de arme, care lucra într-o bază militară și care căuta să-și impresioneze prietenii dintr-un grup privat pe platforma Discrod, scrie The Washington Post.

Economie 2023-04-13 17:39:50

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 09 decembrie 2024 - 06 ianuarie 2025. Potrivit estimărilor făcute de meteorologi, temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă, în majoritatea regiunilor. 

Economie 2024-12-06 09:10:01