Ionel Naghi, un român stabilit la Stamford, în Conneticut, a povestit pentru Digi24 care este atmosfera în orașul său: „Am fost să cumpărăm puţin mai multe alimente decât cumpărăm de obicei, să ne acoperim pentru zilele care vor fi afectate. Rezerve de apă, lanterne, baterii. Am văzut în drum spre muncă vreo trei camioane de curăţit zăpada care se pregăteau cu nisip şi sare. Am văzut cel puţin cinci maşini de intervenţie ale companiilor de electricitate. Sunt mult mai mulţi prieteni şi colegi care rămân acasă şi lucrează de acasă din cauza zăpezii ori de frică că vor rămâne blocaţi în trafic”.
Şcolile vor fi închise, iar mai multe companii aeriene le-au propus călătorilor să schimbe gratuit zborurile, în condiţiile în care mii de curse aeriene au fost anulate. Chiar dacă meteorologii au anunţat condiţii meteo extreme, sunt şi americani care n-au nicio temere.
„Sunt pregătit. Să vină. O să mă bucur (n. red. - de zăpadă) Am locuit în golful Tampa astfel că mă bucur de noile condiţii. Aici este Noua Anglie. Este iarnă”, spune un locuitor din Massachusetts.
„Nu mă deranjează zăpada. Să vină dacă trebuie să vină. Ştim ce avem de făcut”, spune un altul.
În noiembrie anul trecut, întreg teritoriul Statelor Unite a fost cuprins de un val de frig fără precedent, iar în zona New York-ului temperaturile şi căderile de zăpadă au atins cote istorice.
