• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-01 12:43:21
  • Sursa:
Amenzi date de Politia Locala Craiova pentru parintii care nu-si duc copiii la scoala Imagine

Părinții din Craiova, care nu-și duc copiii la școală, riscă să fie amendați. Din acest an, Poliția Locală poate sancționa contravențional cu până la 1.000 lei situațiile în care elevii nu ajung la cursuri, scrie Gazeta de Sud. Potrivit legii, în România învăţământul general obligatoriu este de 10 clase.

Unitățile școlare din Craiova au fost înștiințate că, din acest an, Poliția Locală este împuternicită să constate și să aplice amenzi contravenționale familiilor care nu își duc copiii la cursuri.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, consiliile de administraţie ale școlilor sunt cele care sesizează astfel de cazuri. "Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor contravenţionale se realizează de către Poliția Locală, la sesizarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. În cazul elevilor care domiciliază în afara Craiovei, unitățile de învățământ sesizează U.A.T-urile respective în vederea aplicării sancțiunilor", spune Marina Andronache, şef Serviciu Imagine din cadrul Primăriei Craiova.

Amenzile contravenţionale pornesc de la 100 de lei şi pot ajunge chiar și la 1.000 de lei.

„Vorbim despre prevederile Odinului nr. 4183 emis de Ministrul Educației, potrivit cărora părintele sau reprezentantul legal are obligaţia de a asigura frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea elevului până la finalizarea studiilor. Astfel, părintele sau reprezentantul legal care nu asigură şcolarizarea elevului în perioada învăţământului obligatoriu este sancţionat, conform legislaţiei în vigoare, cu amendă cuprinsă între 100 lei şi 1.000 lei ori este obligat să presteze muncă în folosul comunităţii”, a mai precizat, pentru Gazeta de Sud, Marina Andronache, şef Serviciu Imagine Primăria Craiova

Până la acestă dată, în Craiova nu a fost aplicată nicio astfel de sancțiune. 

Duminică, 21 ianuarie 2024, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 18 ianuarie, Loteria Română a acordat 20.739 de câștiguri în valoare totală de peste 1,59 milioane de lei.

Economie 2024-01-21 18:50:24

Erdogan a discutat la telefon, duminică, cu Putin și i-a transmis dictatorului rus dorința sa ca armata rusă să „curețe” nordul Siriei de forțele militanților kurzi.

Economie 2022-12-11 17:20:01

Premierul Natalia Gavriliță și-a anunțat demisia din funcție printr-o declarație de presă. Informația vine după ce presa de la Chișinău a relatat vineri dimineață că Guvernul Republicii Moldova ar urma să cadă.

Economie 2023-02-10 14:52:19

Șapte oameni au ajuns la spital după ce au fost răniți într-un atac armat care a avut loc duminică în centrul orașului Orlando, Florida. Atacatorul nu a fost încă prins, scrie CNN.

Economie 2022-08-01 08:50:41

Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat ca fiind „destul de bună” decizia Statelor Unite de a autoriza Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acţiune în Rusia.

Economie 2024-11-19 16:31:30

Israelienii au început să voteze marţi în cadrul alegerilor legislative, al cincilea scrutin într-o perioadă de circa trei ani şi jumătate şi care ar putea marca revenirea la putere a fostului premier Benjamin Netanyahu, relatează AFP, potrivit Agepres.

Economie 2022-11-01 16:59:05

Procurorul Parchetului Naţional Antiterorist francez Olivier Christen trage un semnal de alarmă cu privire la „întoarcerea ameninţării jihadiste în Franţa”. În 2024, „au fost inițiate cu 70% mai multe proceduri decât în 2023” şi are loc o „întinerire” a inculpaţilor. Minorii sunt vizaţi de propagandă masivă, relatează BFMTV.

Economie 2025-02-11 23:27:26

O nouă instalație subterană numită DUNE, care va accelera particule pe o distanță de 800 de mile între Illinois și Dakota de Sud, ar putea dezvălui dimensiuni ascunse ale Universului. Cercetările recente sugerează că această descoperire ar urma să revoluționeze înțelegerea noastră asupra structurii fundamentale a realității, informează Live Science.

Economie 2025-01-13 16:39:15