• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-25 17:53:08
  • Sursa:
Amenintarea rusa in Europa nu este teoretica, avertizeaza ministrul francez de externe. Romania, din nou adusa in discutie Imagine

Ameninţarea unei agresiuni ruse în Europa "nu este una teoretică", a avertizat marţi ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot, după ce emisarul preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a spus că nu crede într-o astfel de eventualitate, relatează France Presse, scrie Agerpres.

În acest sens, şeful diplomaţiei franceze a evocat războiul hibrid dus de Rusia în Europa şi a menţionat că România a trebuit să anuleze în decembrie anul trecut primul tur al alegerilor prezidenţiale în urma acuzaţiilor de imixtiune rusă.

Steve Witkoff, căruia preşedintele american Donald Trump i-a încredinţat şi discuţiile cu Moscova, a declarat duminică, într-un interviu pentru Fox News, că nu-l vede pe preşedintele rus Vladimir Putin "să-şi dorească să cucerească întreaga Europă" şi consideră această ameninţare drept una "teoretică", întrucât, în opinia sa, preşedintele rus "vrea pacea".

Aflat într-o vizită în Singapore, Barrot, care s-a exprimat în limba engleză, a respins în faţa jurnaliştilor această analiză a emisarului american.

"Noi observăm faptele, iar faptele sunt că astăzi Rusia alocă 10% din PIB-ul său cheltuielilor de apărare, ceea ce reprezintă 40% din cheltuielile sale bugetare", a declarat el.

"Agresivitatea sa în cursul ultimilor trei ani s-a extins mult dincolo de Ucraina, în special prin manipularea informaţiilor, ceea ce a afectat inclusiv Franţa, dar mai ales, într-un mod chiar şi mai grav, ţări europene precum România, unde a fost nevoie de anularea alegerilor prezidenţiale din cauza campaniilor de dezinformare desfăşurate de actori ruşi", a adăugat ministrul francez de externe.

În decembrie, Curtea Constituţională a României a anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale în urma acuzaţiilor de interferenţă rusească şi de propagandă masivă pe reţelele de socializare în favoarea politicianului de extrema dreaptă Călin Georgescu, reaminteşte AFP.

Europa s-a confruntat de asemenea cu "acte de sabotaj" ruseşti, în special în ţările din estul continentului, potrivit lui Barrot.

"Prin urmare, agresivitatea Rusiei nu este una teoretică. Ea este foarte concretă, iar foarte multe ţări europene au suferit deja consecinţele sale, consecinţe foarte tangibile", a subliniat el.

Ministrul francez a adăugat că linia frontului s-a "apropiat" de Europa de când Rusia a atacat cu trei ani în urmă Ucraina.

"Noi vrem pace, de aceea trebuie să descurajăm orice ameninţare, indiferent dacă vine dinspre Rusia sau din altă parte", a adăugat el.

La începutul lunii martie, Uniunea Europeană a aprobat un plan pentru mobilizarea a până la 800 miliarde de euro în patru ani pentru a consolida securitatea pe continent şi a ajuta Ucraina, în timp ce SUA ameninţă să-şi reducă angajamentul în cadrul NATO.

 

 

Atacurile aeriene ale Turciei în nord-estul Siriei, lovit de secetă din cauza schimbărilor climatice, au întrerupt accesul la electricitate și apă pentru mai mult de un milion de oameni. Experții spun că ar putea fi o încălcare a dreptului internațional, scrie BBC.

Economie 2024-11-19 10:47:47

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, susține că decizia Moody’s de a reconfirma ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă arată că țara are o economie robustă. „Această situaţie economică solidă este rezultatul măsurilor luate în timpul guvernării liberale”, a scris liberalul, sâmbătă, într-o postare pe Facebook. 

Economie 2023-11-04 17:21:55

Preşedintele american Joe Biden îi întâmpină marţi la Washington pe şefii statelor membre NATO pentru un summit anual care îi oferă democratului aflat în dificultate politică pe plan intern o scenă internaţională pentru a-şi convinge aliaţii din ţară şi din străinătate că încă poate conduce, relatează Reuters.

Economie 2024-07-09 20:25:52

Jumătate dintre români spun că ar merge în mod sigur la vot la alegerile parlamentare. PSD este pe primul loc în intenţiile de vot, cu 31%, urmat în ordine de PNL şi AUR. Diferenţa PNL-AUR este sub 1 procent, arată un sondaj INSCOP la comanda News.ro.

Economie 2023-09-28 08:37:53

Dreapta, centrul şi social-democraţii au ajuns miercuri seară la un acord politic pentru aprobarea noii echipe a Comisiei Europene, au precizat surse din cele trei grupuri ale Parlamentului European, transmite AFP citată de Agerpres.

Economie 2024-11-20 19:36:30

Consilierul prezidențial ucrainean Anton Gerașcenko a distribuit luni un videoclip cu soldați ucraineni eliberați recent din captivitatea rusă. În filmarea postată pe Twitter, unul dintre bărbați susține că a fost reținut timp de opt luni, în timp ce altul spune că mănâncă fructe pentru prima dată într-un an.

Economie 2023-02-06 12:21:30

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a ajuns la spital, după ce şi-a dat foc pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, a informat, vineri, Poliţia Capitalei.

Economie 2022-12-09 13:59:42

Germania s-a transformat în ținta principală a Rusiei pentru atacuri hibride, crede un general Bundeswehr. Declarația este făcută după prăbușirea avionului DHL.

Economie 2024-11-27 12:56:22