Perseidele 2022 reprezintă unul dintre cele mai așteptate fenomene astronomice ale anului. Curentul de meteori ajunge la intensitate maximă în noaptea de 12 spre 13 august, când se vor vedea mai multe „stele căzătoare” decât de obicei.

„Steaua căzătoare” este în fapt o dâră luminoasă lăsată pe cer de o particulă care are un diametru de sub 1 mm, dar care aprinde aerul atunci când intră în atmosfera Pământului.  De fapt, frecarea cu aerul face ca acestă particulă să emită lumină, prin ionizare. Pentru o fracțiune de secundă putem vedea cu ochiul liber acest fenomen, denumit de astronomi „meteor”. În vechime, părea că una din stelele de pe cer a căzut și de aici vine numele de „stea căzătoare”.

În cazul Perseidelor, toate aceste particule de praf provin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, atunci când trece pe lângă Soare, sublimează, iar praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.

Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid și nu trebuie confundat cu „pietroiul” care uneori cade pe Pământ din cer și care se numește meteorit, atrage atenția astro-urseanu.ro.

În mod constant, Pământul întâlneşte un nor de praf şi pietre eliberate de cometa Swift-Tuttle în acelaşi punct al orbitei planetei noastre, adică în aceeaşi perioadă a anului, iulie-august. Viteza de coliziune dintre particulele cometei şi atmosfera terestră atinge chiar și 59 km/s. Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari decât un bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc şi ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.

Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ și un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare.

Denumite după constelația din care pare că vin, Perseu, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Astfel, orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”.

Pentru Perseide perioada de activitate este între 17 iulie și 26 august. Maximul curentului va veni cândva în noaptea de 12 spre 13 august, spre ora 4:00, ora României. Cu o noapte înainte s-a putut observa panta ascendentă a curentului, în noaptea de maxim vom observa fenomenul la cea mai mare intensitate, iar la o noapte după începe panta descendentă a maximului, în intervalul 13-14 august.

Cea mai bună perioadă de observare a unui curent de meteori este după miezul nopții până dimineața. 

Perseidele nu sunt cele mai strălucitoare sau mai intense „stele căzătoare”, dar sunt cele mai cunoscute, pentru că este perioada concediilor și a vacanțelor, perioada din an când oamenii își pot petrece mai mult timp sub cerul liber, noaptea. La începutul și la sfârșitul anului, însă,  Quadrantidele, respectiv Geminidele sunt roiuri de „stele căzătoare” mult mai puternice.

Cel mai bun loc pentru a admira Perseidele, la fel ca şi în cazul tuturor roiurilor de meteori, este locul cel mai întunecat, departe de lumina artificială a oraşelor. Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite, așa că din orașele mari nu se pot observa mulți meteori.

Cei care vor observa fenomenul din zonele cu cer curat, în condiții ideale, pot vedea maximum 100 de meteori pe oră. Cei ce observă din orașe vor vedea 10-20 de meteori pe oră. În mod normal, se vede însă cam jumătate din numărul estimat. În timpul maximului Perseidelor se poate vedea cam un meteor pe minut, potrivit estimării Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

De altfel, astronomii atrag atenția că denumirea de „ploaie de stele căzătoare” este improprie, pentru că în timpul unei adevărate „ploi” de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, or aceste fenomene sunt foarte rare.

Cel mai bun de observare a meteorilor este undeva la țară sau la munte. Este bun și un loc de observații aflat la marginea orașelor mari. 

Pentru a vedea meteori nu aveți nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să stați întins, un sac de dormit sau un șezlong. Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Cu cât observați mai mult, cu atât vedeți mai mulți meteori. Urmărind bolta cerească veți vedea stelele și Calea Lactee. Uneori, printre stele, veți putea percepe o dâră luminoasă, ce va dura mai puțin de o secundă. Acelea sunt „stelele căzătoare”.

Există, însă, și o veste proastă. Anul acesta, Luna se va afla în faza de lună plină în noaptea de 12 spre 13 august. Va fi strălucitoare și se va vedea toată noaptea, așa că va dăuna foarte mult observațiilor. Chiar și din locurile cu cer bun, din cauza Lunii se vor vedea foarte puține Perseide.

În mişcarea sa pe orbită, Pământul întâlneşte curenţii de meteori în aceleaşi zone, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului. Aceşti curenţi de meteori poartă denumirea constelaţiei sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul: Perseide, Leonide, Aqaride, Capricornide.

Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuţi peste 100 de meteori.

Constelaţia Perseu (în latină Perseus) este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee. Printre numeroasele sale stele, se află şi steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată de către arabi, relatează Agerpres.

Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră.

Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli, în 1866.

Dintre toţi curenţii majori de meteori de peste an, Perseidele sunt cele mai cunoscute de populaţia întregului Pământ și pentru că ele au prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată, fiind observate de cel puţin 2.000 de ani. Pe de altă parte, Perseidele rămân unul dintre cei mai dinamici curenţi de meteori datorită trecerii, în 1992, a cometei-mamă, Swift-Tuttle, la periheliu - punctul cel mai apropiat de Soare - ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.