Şi cum pedalarea clasică de duminică după-masă a devenit deja o tradiţie în Timișoara, un număr semnificativ de biciclişti au dat curs invitaţiei asociaţiei „Verde pentru biciclete". Traseul nu a avut un grad ridicat de dificultate, tocmai pentru că mulţi dintre participanţi au fost amatori.
”Şoseaua este până la ieşire din Giroc, după aia, teren accidentat, pe dig, până în Şag. Pentru noi nu prea este, dar pentru alţii poate să fie, că văd şi copii mici. N-o să ne grăbim, trebuie să se hidrateze şi facem popasuri la fântâni să-şi pună apă în bidoane”, spunea Radu Sârbovan, organizatorul turei cicliste.
Turele cicliste au început în urmă cu cinci ani şi au fost iniţiate de ”Verde pentru Biciclete”. Obiectivul lor principal a fost acela de-a promova mersul pe două roţi, dar şi spaţiile verzi şi zonele de agrement din apropierea Timişoarei.
reporter: Maria Rohneanoperator: Dan Şoşdeaneditor web: Călin Țenche
