• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-12 16:08:05
  • Sursa:
Ambasadoarea SUA la NATO: Marea intrebare este daca Putin va decide sa atace Kievul din nou Imagine

O întrebare importantă legată de viitorul războiului din Ucraina este dacă preşedintele rus, Vladimir Putin, „chiar dacă nu are capacităţile necesare, va decide să trimită trupe spre Kiev, din nou”, a declarat, marţi, ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith.

Aflată în vizită la Bucureşti, ea a vorbit, la o masă rotundă cu jurnalişti români, despre schimbul de informaţii legate de planurile Federaţiei Ruse de a invada Ucraina, despre rezultatele Summitului NATO de la Madrid, dar şi despre rolul României în regiune, în actualul context de securitate.

Smith a punctat că SUA au decis devreme, spre finalul anului trecut, să facă schimb „intens” de intelligence, în premieră, cu aliaţii şi partenerii, ca să existe „aceeaşi imagine a situaţiei” şi „aceleaşi planuri de intervenţie pentru un posibil război în Ucraina”.

„Am făcut asta în octombrie, noiembrie, decembrie (anul trecut - n.r.), până spre finalul lui februarie. Într-o măsură, aceasta a fost partea uşoară, de predicţie. Vedeam 150.000 de trupe ruse care înaintau către graniţele Ucrainei, 30.000 de trupe care intrau în Belarus, am văzut deplasări de spitale de campanie. A devenit clar că se pregăteau pentru o invazie în adevăratul sens al cuvântului”, a detaliat diplomatul, potrivit Agerpres.

Ea a mărturisit că, dincolo de efortul de obţinere de informaţii, „ce a urmat a fost mai greu, deoarece, odată ce au intrat în ţară, nu puteai decât să încerci să calculezi care sunt planurile lui Putin”.

Julianne Smith a prezentat o analiză a evoluţiei agresiunii împotriva Ucrainei şi a vorbit despre provocările din viitor în acest context.

„Ce am învăţat din comportamentul lui a fost că există o diferenţă între posibilităţile şi intenţiile ruse. Rusia a crezut că va intra în Kiev şi va cuceri Ucraina în câteva zile. Nu a putut face asta din lipsă de mijloace şi pentru că forţele ucrainene au fost extraordinare în lupta lor împotriva agresiunii ruse. Deci, Rusia a trebuit să renunţe la ţelul iniţial, s-a concentrat pe estul Ucrainei şi acum marea întrebare este nu doar legată de cum se va încheia acest război, despre când va opri Rusia agresiunea asupra Ucrainei, ci şi despre ce se va întâmpla de acum înainte. Oare Putin, chiar dacă nu are capacităţile necesare, va decide să trimită trupe spre Kiev, din nou? Aceasta este o întrebare pentru răspunsul căreia mulţi ar vrea să ştie ce este în mintea lui, care este strategia, dar colaborăm cu aliaţii noştri, departe de scena publică, colaborăm cu forţele militare, cu partenerii din regiune, cu ucrainenii pentru a evalua atât forţa ucrainenilor de a lupta împotriva agresiunii ruse, cât şi pentru a anticipa mişcările ruşilor pe mai departe”, a explicat Smith.

Legat de recentul Summit NATO de la Madrid, ambasadoarea SUA a subliniat că „Alianţa a trebuit să îşi adapteze doctrina, strategia, postura şi chiar componenţa din cauza acţiunilor Rusiei”. „Aşadar, eu cred că Alianţa are în prezent abordarea perfect adecvată şi Conceptul Strategic reflectă mediul în care ne aflăm astăzi”, a completat ea.

Julianne Smith a amintit că în Conceptul Strategic actual NATO se referă la Marea Neagră „în mod clar ca la o zonă de interes pentru Alianţă”.

„Este un aspect nou şi este important pentru Alianţă, pe lângă a scoate în evidenţă agresiunea rusă şi ce se întâmplă în Ucraina, să se concentreze pe regiuni individuale precum Marea Neagră, unde Alianţa vrea să aducă mai multe forţe, să organizeze antrenamente şi exerciţii, unde intenţionează să fie mai multe vizite la nivel înalt”, a transmis ea.

Smith a calificat drept „un moment important” anunţul preşedintelui Joe Biden de la Summitul de la Madrid privind dislocarea suplimentară de efective militare americane în România la nivelul unei brigăzi de luptă. În prezent, în România sunt dislocaţi aproximativ 3.000 de militari americani, prin rotaţie, a indicat ambasadoarea SUA la NATO.

Ea a evidenţiat că fiecare ţară membră a NATO acordă, în acest moment, o formă de ajutor Ucrainei. „Avem aliaţi care au dorit să ofere doar ajutor umanitar, alţii acordă ajutor financiar şi mulţi acordă ajutor militar. Unii aliaţi oferă toate aceste tipuri de ajutor”, a arătat Julianne Smith.

Ambasadoarea SUA la NATO a remarcat modul în care au fost primite în ţara noastră persoanele care au fugit de războiul din Ucraina.

„Am fost impresionată în mod special de căldura cu care România a primit refugiaţii, sute de mii de persoane, cred că peste un milion au trecut graniţa în România. Suntem profund recunoscători pentru acest sprijin şi susţinem rolul fruntaş al României în Alianţă de a se asigura că NATO susţine Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii ruse”, a menţionat ambasadoarea SUA la NATO.

Lanțul de restaurante fast-food Burger King încă operează în Rusia, la peste un an și jumătate de la declanșarea invaziei din Ucraina și după ce s-a angajat, acum mai bine de un an, să părăsească piața rusească, relatează BBC.

Economie 2023-10-03 10:36:13

Peste 10.000 de profesori, personal auxiliar, elevi, părinți au protestat în Piața Victoriei, în fața Guvernului. Mulți au sosit din provincie pentru a solicita autorităților creșteri salariale. După negocierile de la Guvern, liderii de sindicat au transmis că au primit aceeași ofertă, care este inacceptabilă, așa că greva va continua. Din Piața Victoriei, cadrele didactice au plecat în marș spre Cotroceni. Protestatarii au cerut intervenția lui Klaus Iohannis. Reprezentanții lor au fost primiți la discuții de către președinte. La finalul întâlnirii, liderii de sindicat au anunțat că preşedintele le-a promis protestatarilor că se oferă să gireze şi să garanteze un acord între guvernanţi şi sindicalişti, acord privind revendicările acestora. Profesorii protestează și la Cluj, Timișoara, Drobeta Turnu Severin, Sfântu Gheorghe. 

Economie 2023-05-30 16:26:19

Băncile europene ar urma să acorde anul acesta acţionarilor sume record, de 120 miliarde de euro (130 miliarde de dolari), în dividende şi răscumpărări de acţiuni, distribuind mai mult din profitul ridicat înregistrat în urma majorării dobânzilor, susţin analiştii citați de Reuters.

Economie 2024-02-27 11:19:07

Victor Ponta a declarat, miercuri la Digi24, că l-a sfătuit pe Marcel Ciolacu să nu candideze din nou la prezidențiale, pentru că poziția sa de premier este foarte ușor de atac, însă dacă acesta va decide altfel, atunci îl va susține. El a adăugat că nu va candida la congresul PSD pentru a deveni candidatul partidului la funcția de președinte al României.

Economie 2025-01-08 18:14:49

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că a semnat contractul cu firma Emagic Live pentru organizarea concertului trupei Depeche Mode pe Arena Naţională, pe 26 iulie, organizatorii urmând să înlocuiască aproape jumătate din gazon, după eveniment.

Economie 2023-06-13 17:43:46

Rusia anunţă vineri că a „lărgit considerabil” lista oficialilor europeni cărora le interzice intrarea pe teritoriul rus, ca răspuns la cel de-al 11-lea pachet de sancțiuni impuse Moscovei de Uniunea Europeană (UE), relatează AFP, potrivit News.ro. 

Economie 2023-06-23 23:49:44

Joe Biden, președintele Statelor Unite, a declarat, marți, că este „mândru” de fiul său, dar că acceptă deznodământul procesului în care Hunter Biden a fost condamnat penal pentru cumpărare și posesie ilegală de arme de foc, relatează Sky News.

Economie 2024-06-11 20:14:38

Doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents au fost prinși în Heerhugowaard, la o aruncătură de băț de Alkmaar, unde fusese furat automobilul VW Golf folosit la spargere. Potrivit localnicilor, cei doi sunt un cuplu, părinți a doi copii mici, transmite publiația olandeză De Telegraaf.

Economie 2025-01-30 17:47:19