• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-11 15:24:18
  • Sursa:
Alexei Navalnii nu este "cu adevarat" un democrat liberal. Motivul pentru care georgienii il acuza de ultranationalism si imperialism Imagine

Aflat în detenție de aproape 3 ani, într-o închisoare de maximă securitate, disidentul rus Alexei Navalnîi, de altfel cel mai vocal dintre rivalii președintelui rus Vladimir Putin, rămâne în continuare o personalitate controversată în conștiința publică. Admirat de occidentali pentru curajul de a-l înfrunta pe liderul de la Kremlin, Navalnîi este privit cu scepticism, ba chiar indiferență, de către vecinii Rusiei, care văd rasism, imperialism și ultranaționalism în discursul său.

Avocatul de 46 de ani, devenit ulterior blogger și activist anticorupție are de ispășit peste 11 ani de detenție, pentru "presupusa creare a unei organizații extremiste" și escrocherie. Acesta se află încarcerat în prezent într-o colonie penală, la 250 de kilometri de Moscova.

Chiar dacă Navalnîi i-a îndemnat pe ruși să se opună războiului din Ucraina, afirmațiile sale din trecut lasă o urmă de confuzie asupra personalității sale reale.

Pentru susținătorii săi din Rusia, majoritatea tineri care petrec timp pe rețelele sociale, Alexei Navalnîi este o figură aparte în lupta anti-sistem. Pentru occidentali, care îl cunosc în special prin prisma documentarului premiat cu Oscar - bazat pe otrăvirea sa în Rusia cu un agent neurotoxic -, Navalnîi este un model eroic de rezistență și putere. Pentru însuși Vladimir Putin, Navalnîi este un ghimpe despre care refuză să se exprime public, numindu-l de obicei "acel domn". Însă pentru vecinii Rusiei, Navalnîi pare să fie doar un ultranaționalist imperialist, care pozează în democrat-liberal.

Jade McGlynn, cercetătoare specializată în politica rusă la King's College London, confirmă că disidentul rus este perceput distinct în funcție de subiectivități, transmite euronews.com.

Sunt voci care susțin că Navalnîi are și o latură întunecată, iar imaginea pozitivă care s-a popularizat în occident intră în conflict cu opiniile exprimate de acesta în trecut, mai spune cercetătoarea, care amintește despre remarcile făcute de Navalnîi la adresa georgienilor, musulmanilor din Caucaz și a migranților din Asia Centrală care ajung în Rusia.

"Imigranții din Asia Centrală introduc droguri (în Rusia - n.red.)", a declarat Navalnîi într-un interviu în 2012, vorbind despre criteriile de acordare a vizelor pentru "oamenii minunați din Tadjikistan și Uzbekistan".

Deși a mai reflectat asupra unora dintre aceste declarații făcute în trecut, ele sunt aduse mereu la lumină, determinându-i pe unii să se întrebe dacă Navalnîi este ceea ce mulți din lumea occidentală cred că este.

Potrivit lui McGlynn, declarațiile sale controversate sunt amprenta trecutului său politic în mișcarea naționalistă.

"Obișnuia să participe la un marș rusesc, evenimentul unui grup naționalist de extremă dreapta care are drept slogan «Rusia pentru etnicii ruși». Oricine se așteapta ca Navalnîi să fie un democrat-liberal în sens occidental s-a înșelat", mai spune McGlynn.

Ultranaționalismul lui Navalnîi a ieșit cel mai bine în evidență acum aproape două decenii, când acesta a apărut într-un videoclip în care făcea numeroase declarații xenofobe.

"Tot ceea ce ne stă în cale ar trebui îndepărtat cu grijă, în mod decisiv, prin deportare", spunea Navalnîi în videoclipul în care era îmbrăcat ca un medic stomatolog și compara imigranții cu cariile dentare.

Amnesty International i-a retras liderului opoziției statutul de «prizonier de conștiință» în urma publicării acestui videoclip, însă organizația a revenit asupra deciziei în 2021, recunoscând că "opiniile și comportamentul unui individ pot evolua în timp".

Activiștii Kremlinului au încercat, de asemenea, să îl discrediteze pe Navalnîi și au popularizat prin intermediul televiziunii publice Russia Today mesajele editorialistei independente Katya Kazbek, care susținea că Navalnîi este de un "rasism evident" și îi acuza pe susținătorii lui de "spălarea" naționalismului său.

Chiar dacă Navalnîi și-a cerut scuze în trecut, regretele sale nu au contat pentru vecinii Rusiei, în special pentru georgieni.

"Publicul georgian s-a simțit trădat de Navalnîi după războiul ruso-georgian din 2008", spune Kornely Kakachia, profesor de științe politice la Universitatea de Stat din Tbilisi.

"Toată lumea se aștepta ca Navalnîi să fie anti-Putin și anti-imperialist, dar el a susținut invazia", a întărit acesta.

Rusia a invadat Georgia în 2008, acuzând țara vecină că a comis genocid împotriva vorbitorilor de limbă rusă din regiunile de frontieră. Alții spun că Rusia a invadat Georgia de fapt pentru a-și promova interesele geopolitice și pentru a-și reafirma poziția dominantă în regiune.

Ulterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat Rusia în 2023 pentru încălcări ale drepturilor omului, inclusiv pentru uciderea civililor, jafuri, detenție ilegală și tortură în timpul luptelor.

Kornely Kakachia spune că publicul georgian îl percepe acum pe Navalnîi ca fiind de aceeași speță cu Putin - în mare parte din cauza sprijinului acordat războiului și a faptului că a catalogat georgienii drept "rozătoare".

Lipsa oricărei critici a lui Navalnîi față de imperialismul rusesc a întărit convingerea georgienilor asupra caracterului său. Potrivit lui Kakachia, "nimănui din Georgia nu-i mai pasă despre ce crede el".

Profesorul mai arată că georgienii nu își doresc să facă parte dintr-un nou imperiu, modelat potrivit manualului sovietic, iar declarațiile lui Navalnîi le indică faptul că el nu se împotrivește unei astfel de configurații politice.

Declarațiile sale au revenit în atenția publică atunci când fiica sa, Dasha Navalnaya, a fost invitată să țină un discurs la Universitatea Georgetown în mai 2023.

Studenții universității au semnat o petiție prin care au contestat selectarea acesteia, solicitând ca vorbitorul să fie ales meritocratic. Ei au motivat că "a fi anti-Putin nu implică a fi un lider pro-democratic, anti-război și liberal".

Însă universitatea nu i-a retras invitația fiicei lui Navalnîi și a preferat să aducă alți doi vorbitori, pentru a diversifica perspectivele.

Însă în Rusia, percepția asupra lui Navalnîi nu este atinsă de sensibilitățile sale imperialiste, deoarece prin faptul că se opune corupției și oligarhilor atinge coarda sensibilă a rușilor, arată McGlynn.

"Nu toți susținătorii lui Navalnîi sunt pro-occidentali. De fapt, mulți dintre ei sunt foarte supărați pe țări precum Marea Britanie și SUA pentru că au facilitat corupția (din Rusia - n.red.) la nivel înalt", a explicat aceasta.

În ciuda criticilor, eforturile lui Navalnîi de a-l contesta pe Putin - acțiuni care aproape că i-au adus moartea - sunt lăudabile: "A fost un gest eroic să se întoarcă în Rusia și să investigheze chestiuni complet interzise despre averea lui Putin și a elitelor", mai spune McGlynn.

Navalny l-a acuzat în repetate rânduri pe Putin și pe cercul său de apropiați că "sug sângele Rusiei" și că transformă țara într-un "stat feudal".

Pe de altă parte, Putin a contestat acțiunile lui Navalnîi și ale Fundației sale anticorupție, calificând acțiunile sale drept "pseudo-investigație plictisitoare".

Totuși, parcursul politic al lui Navalnîi în politica rusă este incert și depinde în mod evident de eliberarea sa, deoarece i se aduc noi capete de acuzare, care i-ar putea crește anii de detenție.

în orice caz, McGlynn arată că "există cu siguranță o dâră populistă (în spatele lui Navalnîi - n.red), iar asta înseamnă că ne lipsesc alți actori importanți și o mișcare de ansamblu în politică".

Mii de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute au fost găsite în Portul Constanța, într-un container care venea din China. Este vorba despre peste 18.000 de fiole cu apă de parfum, inscripționate cu numele unor firme cunoscute, a căror valoare pe piață se ridică la 2.400.000 lei.

Economie 2023-04-13 14:37:15

Șoferii care-și cumpără roviniete de pe internet riscă să fie înșelați. A apărut un nou site care vinde roviniete la suprapreț: taxele de drum sunt vândute chiar și cu 200% mai mult. Respectiva platformă nu este autorizată pentru comercializarea rovinietei, dar cei care o administrează au găsit soluții ca proprietarii de mașini să nu-și dea seama că sunt înșelați.

Economie 2023-11-11 12:17:21

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO, în care arată că țara noastră a devenit „un partener esențial în dezvoltarea eforturilor de descurajare și apărare ale Alianței pe Flancul Estic”.

Economie 2024-03-29 09:30:00

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, vijelii, instabilitate atmosferică, valabilă până duminică dimineaţa în mai multe județe din vestul ţării.

Economie 2023-09-23 10:52:07

Liderul Statului Islamic în Irak și Siria a fost ucis, a declarat vineri premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani , descriindu-l drept „unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, transmite Reuters.

Economie 2025-03-14 17:01:44

Unul dintre cei mai mari campioni de Jiu Jitsu ai Braziliei din toate timpurile, Leandro Lo, a fost împușcat în cap într-un club de noapte din Sao Paulo, relatează BBC.

Economie 2022-08-08 11:25:48

Un atac ucrainean cu drone a incendiat, sâmbătă noaptea, un depozit petrolier din regiunea Kursk din sud-vestul Rusiei, la frontiera cu Ucraina, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-28 11:28:49

Un câine ciobănesc dintr-o rasă australiană, care încă nu a împlinit 2 ani, a fost vândut la o licitație cu suma record de 49.000 de dolari.

Economie 2022-10-21 12:13:58