Parchetul continuă actele procedurale în dosarul care vizează accidentul rutier produs în parcarea de lângă Parcul Pantelimon din Bucureşti, unde un copil a murit, iar sora acestuia a rămas infirmă, după ce au fost loviţi de un autoturism condus de un adolescent fără permis, care se afla într-un apel video şi inhala gaz ilariant. Joi, la Serviciul Omoruri a fost chemat un martor, prieten al adolescentului care a provocat accidentul, anchetatorii dorind să afle de la acesta dacă are informaţii conform cărora tânărul care a provocat accidentul a mai condus autoturisme înainte de tragedia de lângă parc. Tânărul martor a ieşit de la audieri, după aproximativ o oră, refuzând să dea declaraţii în faţa jurnaliştilor. Tot joi, la Serviciul Rutier a fost chemat proprietarul unuia dintre autoturismele distruse, pentru a fi întrebat dacă depune plângere în urma evenimentului rutier provocat de adolescent, potrivit news.ro. În cursul zilei de miercuri, părinţilor victimelor accidentului li s-au adus la cunoştinţă drepturile pe care le au în cadrul procesului care va urma.
Accidentul a avut loc în 28 iulie, în jurul orei 19.30, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon. Un autoturism a lovit doi copii – un băiat de 9 ani şi o fetiţă de 7 ani, fraţi, iar şoferul a abandonat maşina şi a fugit. Băiatul a murit pe loc, fata fiind transportată la spital. Şoferul a fost prins după câteva ore, fiind un adolescent de 16 ani, fără permis de conducere. Ulterior, a fost identificat şi un tânăr de 19 ani, cu permis de conducere, dar care, au stabilit procurorii, era doar pasager în autoturism.
