Aleksei Bugaiev, fost fotbalist in nationala Rusiei, mort in razboiul din Ucraina. Pentru ce fusese condamnat inainte sa plece pe front

Aleksei Bugaiev, fost fotbalist in nationala Rusiei, mort in razboiul din Ucraina. Pentru ce fusese condamnat inainte sa plece pe front Imagine

Aleksei Bugaiev, fost jucător al echipei naţionale a Rusiei, a fost ucis în războiul din Ucraina, au declarat duminică tatăl şi agentul acestuia, citaţi de presa din Rusia.

„Din păcate, vestea despre moartea lui Aleksei este adevărată. S-a întâmplat astăzi", a scris agenţia de presă TASS, care l-a citat pe tatăl jucătorului, Ivan Bugaievm notează News.ro.

Agenţia de presă RIA l-a citat pe agentul lui Bugaiev, Anton Smirnov, precizând că luptele intense au făcut imposibilă recuperarea cadavrului fostului fotbalist, pentru înmormântare.

Aleksei Bugaiev, care a murit la vârsta de 43 de ani, a jucat şapte meciuri pentru echipa naţională a Rusiei, două dintre acestea disputându-le la turneul final al Euro 2004. În carieră, Aleksei a evoluat pentru Torpedo Moscova şi Lokomotiv Moscova, încheindu-şi cariera în 2010, la vârsta de 29 de ani.

În septembrie, Bugaiev a fost condamnat de un tribunal din sudul Rusiei la nouă ani şi jumătate de închisoare sub acuzaţia de trafic de droguri.

Ulterior şi-a declarat intenţia de a se înrola în armata rusă, urmând să fie trimis pe frontul din Ucraina.