• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-06 16:30:55
  • Sursa:
Alegeri SUA 2024: Vor fi ultimii patru ani ai lui Trump la Casa Alba. Ce spune Constitutia despre mandatele presedintelui Imagine

Donald Trump a câștigat cel de-al doilea mandat de președinte al Statelor Unite ale Americii. Este și ultimul, având în vedere interdicția stabilită în Constituția SUA, potrivit căreia nicio persoană nu poate fi aleasă la Casa Albă mai mult de două ori.

Donald Trump este unul dintre cei doi președinți SUA care au obținut două mandate neconsecutive. Primul a fost Grover Cleveland, care a câștigat alegerile în două rânduri: 1885 și 1893.

Din punct de vedere istoric, tradiția de a fi președinte SUA timp de două mandate a fost stabilită de George Washington (1789-1797). În acele vremuri, însă, nu exista o interdicție legală în acest sens.

Acest lucru s-a perpetuat până la Franklin Roosevelt. Cel care a condus SUA în timpul perioadei interbelice și celui de-Al Doilea Război Mondial (1933-1945) a candidat și a câștigat, practic, de patru ori, având în vedere că, din punct de vedere legal, nu exista nicio limitare în acest sens.

În 1951, însă, a fost adoptat Amendamentul 22 al Constituției SUA. Textul arată, clar, că „nicio persoană nu poate fi aleasă Președinte mai mult de două ori”. Având în vedere că textul nu conține și termenul „consecutiv”, limitarea se aplică și în cazul mandatelor neconsecutive, adică și în cazul lui Donald Trump. 

O reţea de falsificatori de bani, considerată cea mai importantă din Europa din ultimii zece ani, a produs peste 8 milioane de euro în bancnote false de 500 de euro. Banii aveau o calitate excelentă, dar afacerea profitabilă a fost ruinată de pandemia de Covid. Odată ce China și-a închis granițele, falsificatorii nu și-au mai putut procura un material care făcea ca falsul să devină insesizabil, relatează AFP, preluată de Agepres.

Economie 2022-10-07 07:00:48

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, că edilul care va prelua mandatul în octombrie 2024 nu va găsi nicio datorie curentă.

Economie 2024-02-29 13:24:19

Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a catalogat alegerile de duminică ca fiind „şocante” şi a subliniat că esenţială va fi configuraţia viitorului Parlament. Năstase spune despre Călin Georgescu că are idei precum ale sămănătoriștilor de acum 100 de ani, iar despre Elena Lasconi că „va fi o prezenţă inconfortabilă la reuniunile internaţionale”.

Economie 2024-11-27 12:49:45

Preşedintele american Joe Biden a discutat telefonic, marţi, cu omologul său francez Emmanuel Macron, despre intenţia comună de a continua să ofere Ucrainei ajutorul de care această ţară are nevoie pentru a se apăra împotriva Rusiei, care i-a invadat teritoriul.

Economie 2023-03-08 08:10:02

Bulgaria şi-a reformat Codul penal, înăsprind pedepsele pentru violenţe asociate cu o „relaţie intimă”, după ce o adolescentă a fost mutilată cu cuţitul de un fost iubit, relatează luni AFP, preluată de Agerpres. 

Economie 2023-08-07 21:51:40

Polițiștii au publicat, miercuri, portretul robot al bărbatului care ar fi ucis doi bătrâni în apartamentul lor, în Timişoara, şi cer în continuare ajutorul populaţiei pentru identificarea şi prinderea acestuia.

Economie 2023-06-28 19:15:58

Numărul persoanelor care aderă la mişcarea extremistă Reichsbürger („Cetățenii Reichului”) este în creştere, a avertizat ministrul german de Interne, Nancy Faeser, într-un interviu apărut în ediţia de duminică a cotidianului Bild. Liderul mișcării, prințul Heinrich XIII, a fost arestat alături de alți peste 20 de membri pentru o tentativă de lovitură de stat armată, în urma căreia voiau să ocupe clădirea Parlamentului și să preia puterea.

Economie 2022-12-11 19:05:01

Anatoli Salmin, hoț și criminal condamnat, este liber și s-a întors acasă înainte de ispășirea pedepsei, ca recompensă că a luptat ca voluntar pe front în Ucraina, alături de mercenari Wagner ai lui Evgheni Prigojin, și a supraviețuit.

Economie 2023-02-12 08:00:33